După ce a pierdut 5.000.000 de euro prin ratarea calificării la Campionatul Mondial din 2026, Cosmin Olăroiu a spus cum vrea să salveze situația.
La jumătatea lunii aprilie, Cosmin Olăroiu era numit la cârma naționalei Emiratelor Arabe Unite. A ratat calificarea la CM 2026, dar se poate revanșa la Cupa Arabă.
Ratarea calificării la Campionatul Mondial din 2026, organizat de Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic, a lăsat urme asupra jucătorilor din naționala Emiratelor Arabe Unite, care continuă să se vadă.
Rănile nu s-au închis în totalitate, din moment ce echipa pregătită de tehnicianul român Cosmin Olăroiunu a obținut niocio victorie la Cupa Arabă, remizând cu Egipt, 1-1, în Grupa C, după ce a fost învinsă de Iordania, cu 2-1.
Ajuns la al 5-lea meci la rând fără victorie, Cosmin Olăroiu a vorbit despre meciul împotriva fotbaliștilor din Kuweit, de care poate depinde rămânerea lui pe banca tehnică.
„Așteptăm meciul împotriva Kuweitului cu ambiția clară de a ne asigura calificarea în sferturile de finală ale Cupei Arabe din 2025. Sunt mândru de ceea ce au oferit jucătorii de la începutul turneului, dar o performanță bună nu este completă fără rezultate pozitive.
Alaa Zuhair și Luan vor rata amândoi meciul din cauza accidentărilor, dar rezervele sunt pregătite să le ia locul. Lucrăm la construirea unei baze solide pentru o echipă națională capabilă să concureze în viitor.
Eșecul calificării la Campionatul Mondial a fost dezamăgitor, dar Cupa Arabă este o oportunitate de a recăpăta echilibrul și de a obține rezultate mai bune. Trebuie să fim complet concentrați și încă avem o șansă reală de a ne califica”, a spus Olăroiu.
La întrecerea organizată de Qatar până pe 18 decembrie s-au înscris 23 de echipe. După meciurile din calificări, cele 16 rămase în competiție au fost împărțite în 4 grupe. Primele două se califică în sferturile de finală.
Dacă învinge Kuweit, iar Iordania, calificată la Campionatul Mondial din 2026, se impune în fața Egiptului, naționala lui Olăroiu ajunge în faza eliminatorie, unde va întâlni câștigătoarea Grupei D, Irak sau Algeria.
Ambele meciuri au început la ora 16:30 a României și sunt șanse ca tehnicianul român să-și îndeplinească obiectivul. La pauză, naționala Emiratelor Arabe Unite conduce cu 2-0, datorită dublei lui Alghassani, din minutele 16 (din penalty) și 18. De asemenea, Iordania conduce cu același scor (marcatori: M. Abuhasheesh 19 și M. A. Zrayq 41), iar la aceste rezultate echipa lui Olăroiu este pe locul 2.
Sferturile de finală ale Cupei Arabe au loc pe 11 și 12 decembrie, semifinalele se joacă pe 15 decembrie, iar meciurile pentur trofeu și medalia de bronz sunt programte pe 18 decembrie, pe Lusail Stadium, din orașul cu același nume, respectiv, pe Khalifa International Stadium din Doha.