Cosmin Olăroiu traversează o perioadă frustrantă pe banca Emiratelor Arabe Unite, iar ultimul meci de la FIFA Arab Cup 2025 nu a făcut decât să adâncească sentimentul de neputință.
Formația pregătită de antrenorul român a fost egalată pe final de Egipt, într-un deja familiar scenariu care, spune Olăroiu, se repetă „obsesiv”.
Echipa Emiratelor a dominat mare parte din meci, a deschis scorul prin Caio Lucas și părea să controleze finalul. Totul până în minutul 85, când Marwan Hamdi a profitat de o neatenție defensivă și a stabilit scorul final, 1–1. A fost încă un episod din șirul partidelor în care echipa lui Olăroiu pierde puncte în ultimele minute, o situație care deja îi afectează serios parcursul în competiție tehnicianului român.
Problemele nu se leagă doar de punctele obținute în competiție, ci și legate de partea financiară. Recent, Cosmin Olăroiu a ratat un bonus important, de cinci milioane de euro, în urma unei alte partide pierdute pe final, iar acum vede cum istoria se repetă și în Qatar, în faza grupelor Arab Cup.
Totuși, remiza cu Egipt le oferă jucătorilor primul punct în Grupa C și menține reale șansele la calificarea în sferturi. Duelul decisiv urmează marți, împotriva Kuweitului, meci pe care Cosmin Olăroiu îl privește ca pe un test al maturității echipei. În paralel, Egipt și Iordania se vor întâlni, tot de la ora 16:30.
La finalul partidei, antrenorul român a analizat evoluția echipei sale.
„Am avut în față o națională puternică, o echipă care știe să atace și să se apere foarte bine. Am reușit să deschidem scorul prin Caio Lucas și am arătat chiar mai bine în repriza a doua, dar, ca de obicei, primim gol în ultimele minute. A devenit un scenariu care se repetă obsesiv. În fiecare meci pe care îl jucăm, începem bine, marcăm, dar încasăm goluri pe final și ieșim cu un rezultat negativ.
Vom munci să găsim soluții pentru această problemă în perioada următoare, pentru că nu se poate să trecem prin același scenariu la fiecare partidă pe care o disputăm”, a spus Cosmin Olăroiu, potrivit 365scores.