Șeful arbitrilor și alți șase suspecți au fost arestați într-un scandal fără precedent!

Mihnea Tălău
Arestări la vârf în arbitraj. Foto: Profimedia

Șeful organismului care gestionează arbitrajul din Turcia a fost arestat în cadrul unei anchete a poliției privind acte de corupție. Persoanele arestate sunt Ferhat Gundogdu, președintele organismului de arbitraj, vicepreședintele acestuia și alte cinci persoane.

Ministrul turc al Justiției, Akin Gurlek, a declarat că ancheta vizează „acuzații privind ingerințe în procesele de stabilire a clasamentelor arbitrilor, de delegare la meciuri, de evaluare și numire, precum și în examinările privind cunoașterea regulamentului”.

„Vom continua cu hotărâre lupta pentru un fotbal curat”

Gurlek a precizat că poliția a efectuat, de asemenea, percheziții la domicilii, la locurile de muncă și în birouri.

„Vom continua cu hotărâre lupta pentru un fotbal curat, astfel încât acuzațiile care afectează încrederea în fotbalul turc să fie elucidate, cei vinovați să răspundă în fața legii, iar fotbalul să fie asociat cu efortul, competiția și spiritul sportiv de pe teren”, a declarat Gurlek, potrivit BBC.

În noiembrie 2025, Federația Turcă de Fotbal (TFF) a suspendat arbitri și arbitri asistenți, după ce o anchetă a dezvăluit că sute de oficiali profesioniști din țară dețineau conturi de pariuri.

Scandal legat de pariurile sportive

Astfel, acum un an, Comisia de disciplină a Federaţiei Turce de Fotbal (TFF) a suspendat 149 de arbitri acuzaţi că au pariat pe meciuri, încălcând interdicţia care le era impusă. Suspendările au variat între opt şi douăsprezece luni. O anchetă a federaţiei, care a vizat 571 de arbitri din ligile profesionale turce, a relevat că 371 dintre aceştia deţineau conturi de pariuri sportive, iar 152 pariau în mod activ. Potrivit federaţiei, 22 dintre arbitrii implicaţi (7 arbitri principali şi 15 arbitri asistenţi) oficiau în prima divizie.

Nici ministrul, nici mass-media turcă nu au menţionat marţi acest prim caz, nici eventualele legături dintre cele două.

„Vom continua cu hotărâre lupta pentru un fotbal curat, astfel încât acuzaţiile care subminează încrederea în fotbalul turc să fie clarificate (şi) cei responsabili să fie aduşi în faţa justiţiei”, a promis, însă, Akin Gurlek.

Cu toate acestea, Gurlek nu a stabilit nicio legătură între scandalul pariurilor de anul trecut și ancheta actuală.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]