Glorie a echipei din Bănie, Sorin Cârțu a spus care este targetul oltenilor de mai bine de un deceniu, recunoscând că are așteptări uriașe de la Universitatea Craiova – Sparta Praga.
De la ora 19:45, Universitatea Craiova joacă acasă cu Sparta Praga în etapa 5 de Conference League. Sorin Cârțu se gândește doar la primăvara europeană.
Aflată pe val în campionat, la un punct de podiumul Superligii, Universitatea Craiova are o șansă uriașă să își asigure prezența în play-off-ul pentru Conference League încă de diseară.
Formația pregătită de Filipe Coelho primește replica Spartei Praga, la care fostul rapidist Albion Rrahmani este anunțat titular.
Cu o remiză, Universitatea Craiova este sigură de prezența în play-off-ul pentru optimile de finală, deoarece este aproape imposibil să cadă 10 locuri în clasament după ultima rundă. Sorin Cârțu, legenda grupării oltene, și-a arătat optimismul într-o declarație oferită în exclusivitate pentru ProSport.
„La acest meci e încărcătură mai mare decât la toate celelalte. Că e egal, că e victorie, e calificare 100 % în primăvară. E un target pe care îl așteptăm de vreo 11 ani. O prezență în primăvară ar aduce legitimitatea internațională pe care o căutăm de ani de zile.
(Ce ar însemna o clasare în primele opt?) Nu mă gândesc atât de departe. Se poate, dacă vom câștiga aceste două meciuri, dar întâlnim poare cele mai tari echipe, cele mai în formă.
Pe Sparta Praga i-am simțit la dineul oficial că nu sunt nemulțumiți că nu mai sunt unde au fost anul trecut, în Champions League. Mi se par o echipă cu forță ofensivă, au jucători buni, care știu să te pună în imposibilitatea de a reacționa”, a declarat Sorin Cârțu pentru ProSport.
Marea problemă a antrenorului Filipe Coelho este că îi lipsesc 5 jucători de bază. Vladimir Screciu este accidentat, Tudor Băluță a fost operat de apendicită, costaricanul Carlos Mora s-a ales cu o ruptură musculară, Mihnea Rădulescu s-a operat recent, iar Nicușor Bancu este suspendat după cartonașul galben primit în minutul 72 al meciului de pe teren propriu cu Mainz.
Ca urmare, tehnicianul portughez are de gând să înceapă meciul împotriva Spartei Praga cu Isenko – Romanchuk, Rus, Badelj – Mogoș, Mekvabishvili, Houri, Fl. Ștefan – Cicâldău, Baiaram – Nsimba.
Pe banca de rezerve vor lua loc portarii S. Lung și L. Popescu, plus jucătorii de câmp Al. Crețu, Al Hamlawi, Etim, Teles, Stevanovic, Băsceanu și D. Matei.
Toate persoanele delegate de UEFA la partida din Bănie sunt din Belgia. Astfel, centralul Jasper Vergoote este ajutat la linii de Michele Seeldraeyers și Michael Geerolf, iar din camera VAR vor urmări partida Jan Boterberg și Bert Put.