Universitatea Craiova mai pierde un jucător pentru restul meciurilor din acest an, Tudor Băluţă urmând a fi operat de apendicită şi va rata partidele cu Sparta Praga şi AEK Atena, din Conference League şi cu Hermannstadt şi Csikszereda, din campionat.
Mijlocaşul de 26 de ani a avut mai multe probleme medicale în ultimii ani, dar de când a ajuns în Bănie a evoluat constant, fiind unul dintre cei mai buni jucători ai grupării alb-albastre. Fotbalistul oltean, care a semnat în vară un contract pe doi ani cu Universitatea Craiova, a evoluat în 27 de meciuri în actiuala stagiune, marcând 2 goluri, unul în campionat şi altul în Conference League, şi reuşind 2 pase decisive.
„Am pus în practică ceea ce am lucrat la antrenamente și sperăm ca la meciurile următoare să fie mai bine. Eu zic că, deși ultimele rezultate din campionat nu au fost cele dorite, ar trebui să ne dea mare încredere pentru meciul de joi, cu Sparta Praga. Sperăm să obținem un rezultat pozitiv, cu siguranță mergem cu gândul la victorie. Clar ne ajută spectatorii, sunt acolo alături de noi, ne susțin, ne împing de la spate și în momentele bune, și în cele mai puțin bune”, a declarat Tudor Băluță, la flash-interviurile de la finalul meciului cu CFR Cluj, în care a marcat golul Universităţii Craiova, deschizând scorul pe arena „Ion Oblemenco”. El a fost inclus în etapa etapei de LPF.
Născut la Craiova, Tudor Băluţă a ajuns anul acesta la echipa din oraşul natal, după ce a jucat în sezonul trecut în Polonia, la Slask Wroclaw, formaţie cu care a retrogradat în eşalonul secund.
Antrenorul portughez al Universităţii Craiova, Filipe Coelho, are mai multe probleme de lot pentru partida cu Sparta Praga, programată joi, de la ora 19.45, pe „Ion Oblemenco”, în etapa a 5-a a grupei de Conference League. Astfel, Carlos Mora, Mihnea Rădulescu nu vor mai evolua anul acesta, având accidentări serioase. Absent în ultimele partide, Vasile Mogoş ar putea reveni pe teren în următoarea perioadă. De asemenea, căpitanul Nicuşor Bancu este suspendat pentru meciul Universitatea Craiova – Sparta Praga.
Universitatea Craiova ocupă locul 15 în clasamentul grupei din Conference League, după patru etape, cu 7 puncte, acumulate din victoriile cu Rapid Viena şi FSV Mainz şi egalul cu FC Noah. În cazul unui rezultat pozitiv în partida cu Sparta Praga, oltenii şi-ar asigura calificarea în primăvara europeană. În campionatul intern, formaţia antrenată de Filipe Coelho ocupă locul 4 în clasament, cu 34 de puncte după 19 runde, iar duminică, de la ora 20.30, evoluează în deplasare cu Hermannstadt.