Pe campioana României, Universitatea Craiova, o așteaptă parcursul în faza principală a Conference League, unde participă pentru al doilea an la rând.
În acest sezon, oltenii se vor duela cu Getafe, Brighton, FC Copenhaga, Egnatia, Kairat Almaty şi Inter Club d’Escaldes, iar ProSport a luat pulsul „la zi” al rivalelor oltenilor în competiția europeană.
Brighton & Hove Albion a câştigat cu 5-0 pe terenul lui Coventry, într-un meci din etapa a 4-a din Premier League. Gazdele, antrenate de Frank Lampard, au rămas în inferioritate numerică din minutul 53, după eliminarea lui Taiwo Awoniyi.
Brighton a marcat prin Charalampos Kostoulas (35), Malick Yalcouye (51), Pascal Gross (70, din penalty), Lewis Dunk (83) și Yasin Ayari (90+4).
„Pescăruşii” pregătiţi de germanul Fabian Hurzeler ocupă locul 4 în clasament, cu 7 puncte şi se pregătesc de duelurile de săptămâna aceasta, cu Manchester United, în Cupa Ligii, şi cu campioana Angliei şi finalista Champions League, Arsenal, în campionat.
Echipa contra căreia Universitatea Craiova va debuta în grupa de Conference League, Getafe, a remizat, scor 1-1, pe teren propriu, cu Deportivo La Coruna, în etapa a 5-a din La Liga.
Ramon Terrats (66) a deschis scorul pentru Getafe, iar gabonezul Aubameyang a egalat în minutul 78 pentru SuperDepor. Echipa antrenată de Jose Bordalas ocupă locul 14 în La Liga, cu 5 puncte după 5 meciuri, iar în runda următoare joacă în deplasare cu Betis Sevilla.
O altă rivală a campioanei României în Conference League, FC Copenhaga, a învins-o pe AC Horsens cu 2-0, în etapa a opta din Danemarca. Gazdele au punctat prin suedezul Felix Beijmo (7) şi islandezul Viktor Dadason (49).
FC Copenhaga este la a patra victorie consecutivă în campionat şi conduce detașat în clasament, cu 21 de puncte după 8 meciuri.
Kairat Almaty a pierdut poziția de lider în campionatul din Kazahstan, după ce a fost învinsă pe teren propriu de Tobol Kostanay cu 4-1, în etapa a 26-a.
Atacantul spaniol Marc Gual (40) a marcat unicul gol al campioanei Kazahstanului, care a încheiat astfel o serie de zece victorii consecutive în liga internă. Pe primul loc a urcat Ordabassy, formație la care evoluează fostul jucător al Universităţii Craiova, Mihai Căpățînă.
Inter Club d’Escaldes a câştigat, scor 3-0, meciul de pe teren propriu cu Carroi, din etapa a 2-a a campionatului din Andorra. Viitoarea adversară a Craiovei a punctat prin Soule (10), Modric (45) şi Arellano (90).
La Inter Club d’Escaldes a fost integralist fostul jucător al Universităţii Craiova şi al lui Dinamo, spaniolul Juan Camara, dar şi Maurizo Pocchettino, fiul selecţionerului SUA. Inter Club d’Escaldes se află pe locul 3 în clasament după două etape, cu 4 puncte.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2020%2F12%2FIlie-Dumitrescu-a-analizat-situatia-de-la-Dinamo-3-1400x1050.jpg)
Juan Camara pe vremea când activa la Dinamo. FOTO: SportPictures
Universitatea Craiova se va duela şi cu campioana Albaniei, KF Egnatia, care a suferit o înfrângere în liga internă, scor 2-1, în deplasare cu Elbasani.
Compatriotul lui Carlos Mora, costaricanul Montenegro, a marcat unicul gol al celor de la Egnatia, în finalul primei reprize. După patru etape din prima ligă albaneză, Egnatia ocupă locul secund în clasament, cu 9 puncte.