Reacția presei din Polonia după eșecul Craiovei: „A străpuns zidul românesc”

Gigi Grigorescu
Reacția presei din Polonia după eșecul Craiovei: „A străpuns zidul românesc”
SPORT PICTURES

Universitatea Craiova a fost dominată de Rakow în meciul care a contat pentru prima etapă din Conference League, iar presa poloneză a reacționat imediat.

Golurile lui Pieńko și Repka au produs Universității Craiova prima în sezonul actual de Conference League. Presa poloneză a remarcat că gazdele au străpuns zidul românesc.

Rakow a străpuns zidul românesc, este concluzia presei din Polonia

În minutul 47, Pienko a deschis scorul cu un șut de la aproximativ 8 metri, lateral stânga, mingea fiind deviată de un fundaș al Universității Craiova printre picioarele lui Isenko (47). Cu 10 minute înainte de final, Repka a șutat de la 18 metri, mingea fiind și de această dată deviată în poartă.

„Raków a reușit! Trei puncte la debutul în Conference League”, a titrat publicația Polsat Sport, care punctează faptul că echipa la care internaționalul român Bogdan Racovițan a jucat toate minutele a preluat controlul încă de la primul fluier, dar acțiunile ei au fost lipsite de substanță.

„Apărarea echipei oaspete a fost bine organizată și a respins eficient încercările oamenilor lui Marek Papszun. În minutul 19, unul dintre liderii echipei Rakow, Ivi Lopez, a suferit o accidentare. Spaniolul s-a așezat pe teren și, după intervenția medicală, a fost incapabil să continue, fiind înlocuit cu Lamine Diaby-Fadiga.

Raków și-a creat prima ocazie semnificativă în minutul 43 și a străpuns zidul românesc imediat după începerea reprizei secunde. Dar nu s-a oprit aici, pentru că în minutul 80 Repka a primit o pasă de la Bulat și a pecetluit victoria”, au mai notat ziariștii.

Universitatea Craiova a avut ultimul cuvânt în prima repriză

Mirel Rădoi i-a folosit în acest meci pe Isenko – Rus, Screciu, Badelj – Carlos Mora, Creţu (59 – Romanchuk), Băluţă (76 – Houri), Cicâldău (59 – Mekvabishvili), Bancu – Al Hamlawi (76 – Nsimba), Baiaram (59 – Samuel Teles).

Problemele s-au agravat pentru formația din Bănie în minutul 53. Screciu l-a faultat pe Brunes şi, după consultarea monitorului VAR, arbitrul de centru maltez Ishmael Barbara i-a dat românulului cartonaş roşu.

„Raków Częstochowa a avut un start excelent în campania sa din Conference League, învingând Universitatea Craiova în meciul de deschidere. A părut să dețină controlul jocului din primul până în ultimul minut, iar singurul moment îngrijorător a venit în minutul 22, când Ivi Lopez s-a accidentat și a părăsit terenul.

În ciuda prezenței ofensive a lui Raków, oaspeții au avut ultimul cuvânt în prima repriză. În al treilea minut de prelungiri, au lansat un contraatac, culminând cu un șut al lui Stefan Baiaram care a ratat la limită bara.

Repriza a doua s-a desfășurat exact așa cum își imaginaseră gazdele. În minutul 47, Pieńko a trimis mingea cu capul în poartă. Doar 6 minute mai târziu, Screciu a primit cartonaș roșu, iar avantajul lui Raków a crescut și mai mult. Al doilea gol a rămas mult timp în aer, dar s-a materializat în minutul 79. Oskar Repka a șutat de la distanță, mingea a atins spatele unui fundaș și a intrat în plasă”, au scris cei de la Sport TVP.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]