Reacția lui Cristi Borcea după ce Gigi Becali şi FCSB au pierdut cu Auda

Reacția lui Cristi Borcea după ce Gigi Becali şi FCSB au pierdut cu Auda
Cristi Borcea și Gigi Becali. Sursă foto: Colaj ProSport

Cristi Borcea (56 de ani), unul dintre cei mai înfocați dinamoviști, a fost pus în postura de a reacționa, după ce Gigi Becali (68) și FCSB au pierdut cu Auda în manșa întâi a turului 2 preliminar din UEFA Europa Conference League.

Roș-albaștrii au cedat cu scorul de 2-3 pe Stadionul Steaua din București, dar speră să obțină calificarea în returul de pe arena Skonto din Riga, Letonia. Partida e programată joi seară, 30 iulie, de la ora 19:00.

„Nu mai sunt…”. Cristi Borcea, mesaj neașteptat după FCSB – Auda 2-3. Rivalitatea cu nașul Gigi Becali a apus

FCSB a pierdut surprinzător cu Auda, scor 2-3 în prima manșă a turului 2 preliminar din Conference League, și pornește cu șansa a doua în returul de la Riga.

Letonii au profitat din plin de faptul că au mai mult ritm, ei fiind în mijlocul campionatului. În schimb, contra lor, FCSB a bifat doar al doilea meci oficial al sezonului 2026-2027.

Duminică, 26 iulie, de la ora 20:30, FCSB bifează a treia partidă a stagiunii, în deplasare cu Csikszereda, în etapa 2 din Superliga, iar joia viitoare, pe 30 iulie, atacă în Letonia calificarea în turul 3 preliminar din Conference League.

Până atunci, Cristi Borcea a fost contactat pentru a oferi un comentariu vizavi de șansele roș-albaștrilor. Iar cu această ocazie a fost întrebat dacă s-a bucurat, măcar puțin, de înfrângerea rivalului Gigi Becali.

Spre surprinderea jurnaliștilor, fostul acționar de la Dinamo București a sugerat că rivalitatea cu nașul său, patron la FCSB, a apus în urmă cu mult timp.

În plus, Borcea a lăsat de înțeles că nu a urmărit partida roș-albaștrilor cu Auda, deoarece are multe alte lucruri pe cap în prezent și nu mai vrea să se expună emoțional la trăirile cu care vine la pachet un meci de fotbal:

„Nu mai sunt… Au trecut. Am făcut la 41 de ani o operație pe cord deschis. Am avut două divorțuri. Păi, ce să fac? Am nouă copii, trebuie să mă ocup de ei.

Am condus Dinamo de la 27 de ani. Am luat 13 trofee. Au trecut prea mulți ani și nu mai e niciun trofeu”, a declarat Cristi Borcea, la Digi Sport.

Gigi Becali e convins că FCSB va defila în Letonia și va obține calificarea în turul 3 din Conference League

Dacă va răsturna rezultatul din tur și va obține calificarea în turul 3 preliminar din Conference League, FCSB va da peste câștigătoarea dintre NK Aluminij (Slovenia) și FC Dinamo City (Albania). În turul din Slovenia, acestea au remizat, 1-1.

La scurt timp după eșecul de pe Stadionul Steaua din București, Gigi Becali a spus că nu are emoții în privința calificării, deoarece fotbaliștii săi vor câștiga fără emoții la Riga:

„Eu nu îmi fac probleme de calificare, asta e concluzia mea. Eu spun că avem prima șansă, dar și ei joacă fotbal, sunt agresivi. Nu putem să fim siguri de calificare.

Nu știu ce se întâmplă cu Târnovanu. E problema lui, cariera lui, viața lui. El e tot timpul cu gândul la transfer. O să se transfere când o să-i expire contractul.

Eu nu mă mai bazez pe Târnovanu, dar eu nu mă bag deloc. Eu nu le zic ce portar să bage. Dar dacă ei mă întreabă, eu le zic că orice om, când greșește, trebuie să plătească. Și asta nu a fost prima greșeală! Dar să iei golul în halul ăsta? Trebuie să plătești! Trebuie să dăm șansă celuilalt portar. El crede că dacă joacă așa, la mișto, poate îi dau drumul. Bă, n-ai avut nicio ofertă! Ce vrei, să-ți dau drumul pe gratis?

Să vedem cine o să apere. Nu e în regulă să iei două goluri așa. În campionat să facă ce vor ei, dar aici nu am încredere în Târnovanu”, Gigi Becali, la Prima Sport, după manșa tur a dublei cu Auda.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]