Ce îl supără pe Zidane înaintea de ”El Clasico”: ”Nu putem schimba asta”

Publicat: 14 Dec. 2019, 17:23 Fotbal Extern

Zinedine Zidane s-a resemnat cu gândul că Real Madrid va avea 29 de ore de odihnă mai puțin decât rivala Barcelona înainte de cel mai așteptat meci din campionatul spaniol, El Clasico. Madrilenii vor juca, duminică, de la ora 22:00 cu Valencia, iar Barcelona se duelează cu Real Sociedat, astăzi, de la ora 17:00.

Ce îl supără pe Zidane înaintea de ”El Clasico”

„Nu putem face nimic. Aceasta a fost programarea din partea La Liga. Vom evolua miercuri, chiar dacă vom juca și duminică, nu putem schimba asta”, a declarat antrenorul lui Real Madrid, potrivit Digisport.

Zidane a comentat și situația lui Gareth Bale, accidentat din nou. Totodată, Realul mai întâmpină o problemă: Marcelo este și el accidentat, iar Ferland este suspendat.

„Trebuie să iau decizii și când Gareth nu joacă. Am 25 de jucători, toți importanți pentru mine, deci Gareth e la fel de important ca și ceilalți.

Aș putea apela pentru postul de fundaș stânga la soluția Castilla (n.r. echipa secundă), însă am 25 de jucători experimentați în lot. Fran Garcia poate juca acolo, însă nu se va întâmpla pe Mestalla”, a mai spus „Zizou”.

Publicat: 14 Dec. 2019, 17:23 Fotbal Extern
Pe aceeași temă
Tragedie uriașă în showbiz. Vedeta a murit la Terapie Intensivă, răpusă de Covid

VIDEO Imagini tulburătoare cu tatăl fetiţei care a murit în carnagiul de la Vaslui: „Doamne, de unde vin, unde mă duc? Parcă mi-a
luat Dumnezeu minţile?”
VIDEO Imagini tulburătoare cu tatăl fetiţei care a murit în carnagiul de la Vaslui: „Doamne, de unde vin, unde mă ...
VIDEO Testul acidului: Două telefoane au fost supuse unui experiment extrem. Care din ele a „supravieţuit” după 10 minute în acid sulfuric
VIDEO Testul acidului: Două telefoane au fost supuse unui experiment extrem. Care din ele a „supravieţuit” după 10 ...
Toni Petrea, luat la tinta dupa ce l-a schimbat din nou pe Bus la pauza: „E al doilea Petre! Lasa-l, ma, sa joace!”

Actrița care a căpătat reputația de „distrugătoare de căsnicii” la Hollywood. E suspectă că ar fi cauzat două despărțiri

Cine e bărbatul celebru care a plătit 80.000 de euro pentru o noapte de amor cu Daniela Crudu. Ce i-a făcut în dormitor

Fotbalul care pute îngrozitor: Comentarii acide după FCSB - Hermannstadt

A apărut noul simptom Covid-19! Medicii, tot mai îngrijorați. Ce se întâmplă cu pacienții

De ce femeile POSTEAZĂ sau trimit fotografii aproape NUD cu ele. Ce nu știu BĂRBAȚII

Un tânăr a fost înşelat de logodnică cu prietenul cel mai bun. Modul „diabolic” în care s-a răzbunat: „Ha, ha! 600?”

Klaus Iohannis, veste uriașă pentru români! Decizia autorităților privind epidemia de coronavirus

Gheorghe Dincă, violat și mutilat în pușcărie. Nevasta lui, chemată de urgență

Legea Pensiilor a fost modificată: Reduceri de vârstă de pensionare cu 2 ani pentru mai multe categorii

Când simți „un gâdilici” în gât virusul și-a croit deja calea în organism. Remediul care te face ca nou peste noapte

Cum va arăta tunelul de 18 kilometri pe care îl construiesc nemții pe sub Marea Baltică. Nu au auzit de metroul din Drumul Taberei
Cum va arăta tunelul de 18 kilometri pe care îl construiesc nemții pe sub Marea Baltică. Nu au auzit de metroul din Drumul ...
Și-a pus camera ascunsă în buzunarul din spate și a mers la supermarket. E de pomină ce a urmat VIDEO

Un nou val de coronavirus în Europa şi SUA? Restricţii anti COVID-19 în mai multe ţări, pe fondul creşterii numărului de cazuri. Scenarii posibile în Franţa
Un nou val de coronavirus în Europa şi SUA? Restricţii anti COVID-19 în mai multe ţări, pe fondul creşterii numărului ...
Au ieșit pe stradă fără sutien! Cine are cei mai frumoși sâni?

Cum a descoperit Mădălina Ghenea că a fost înșelată. Frumoasa actriță a rupt tăcerea și le-a dezvăluit totul fanilor: 'Am găsit un băiat în pat cu...'
Cum a descoperit Mădălina Ghenea că a fost înșelată. Frumoasa actriță a rupt tăcerea și le-a dezvăluit totul fanilor: ...
BREAKING NEWS: Veşti bune pentru toţi românii care primesc tichete de masă. Ce a decis Ministerul Muncii

Viața luxoasă pe care o ducea prințul Azim, fiul sultanului din Brunei! A murit la 38 de ani, iar motivele nu se cunosc

Remake-ul filmului “Rebecca” ajunge numărul 1 pe Netflix după 80 de ani de la celebrul thriller psihologic al lui Hitchcock

A mers așa cu metroul și nimeni nu și-a dat seama! Găsește femeia dezbrăcată în aceste imagini!

FOTO. Vica, dezbrăcată în așternuturi! S-a pozat goală, deși are 45 de ani și a stârnit controverse

FOTO. Cum mai arată Alexandra Dinu la aproape 40 de ani. Fosta soție a lui Adi Mutu e mai frumoasă ca niciodată!

×