Acasa » Fotbal Extern » Ce echipe sunt deja calificate la Cupa Mondială a Cluburilor din 2029! FIFA nu a ales încă gazda turneului

Ce echipe sunt deja calificate la Cupa Mondială a Cluburilor din 2029! FIFA nu a ales încă gazda turneului

15 iul. 2025, 19:27, Fotbal Extern
Ce echipe sunt deja calificate la Cupa Mondială a Cluburilor din 2029! FIFA nu a ales încă gazda turneului
Foto Mediafax

Nici nu s-a terminat bine prima ediție extinsă a Campionatului Mondial al Cluburilor că FIFA își face deja planuri pentru viitoarea ediție a competiției. Acolo unde patru echipe au deja locul asigurat, deși încă nu se știe unde va avea loc turneul.

Cupa Mondială a Cluburilor din 2029 are mai multe posibile destinații. Cea mai plauzibilă pare Spania, Portugalia și Maroc, adică trio-ul care va găzdui Campionatul Mondial din 2030. Există însă și alternativa SUA, din considerente economice.

Deși au existat destule probleme la turneul din această vară, iar FIFA a cheltuit un miliard de dolari, competiția e socotită un succes. Americanii, care duc lipsa fotbalului de calitate, și suporterii străini au generat venituri impresionante. Dublu față de cheltuieli.

În ciuda faptului că Chelsea a câștigat competiția în acest an, englezii nu s-au calificat automat pentru următorul turneu. Acolo va fi însă învinsa PSG. Care e calificată după ce a învins Inter Milano, în finala Ligii Campionilor în luna mai a acestui an.

Câștigătoarele Ligii Campionilor vor fi la competiție

Câștigătoarele următoarelor ediții din Liga Campionilor, cele din 2026, 2027 și 2028, se vor califica, de asemenea, la turneu. În cazul în care aceeași echipă triumfă de mai multe ori, locurile calificante vor fi acordate altor echipe.

A doua echipă care are biletele în buzunar este Al-Ahli, din Arabia Saudită. În ciuda faptului că au terminat doar pe locul cinci în Saudi Pro League sezonul trecut, Al-Ahli a obținut calificarea după ce au câștigat AFC Champions League Elite la începutul acestui an.

Va fi prima prezență a celor de la Al-Ahli la Cupa Mondială a Cluburilor. În prezent, echipa îi are în lot pe Riyad Mahrez, Edouard Mendy și Ivan Toney, dar rămâne de văzut dacă aceștia vor mai fi la echipă peste patru ani.

O altă formație sigură și ea de prezența la turneul final din 2029 este Pyramids. Echipa egipteană s-a calificat la turneu după ce a câștigat Liga Campionilor CAF în sezonul trecut. Și pentru Pyramids, fondată în 2018, este prima calificare la Cupa Mondială a Cluburilor.

FIFA se gândește să mărească numărul de echipe

Pentru moment, Cruz Azul este ultima echipă calificată oficial la Cupa Mondială a Cluburilor 2029. Echipa mexicană a câștigat Cupa Campionilor CONCACAF 2025 împotriva lui Vancouver Whitecaps și a obținut astfel calificarea pentru turneul din 2029.

Este a doua oară în istoria echipei Cruz Azul când se califică la Cupa Mondială a Cluburilor, după ce a participat la competiție și în 2014. Atunci au pierdut cu 4-0 în fața lui Real Madrid în semifinale și au ratat și locul trei, în fața lui Auckland City, la penalty-uri.

Este posibil ca FIFA să mărească numărul de echipe la urnătorul turneu. Și să treacă, de la 32 de formații la 48 de echipe de club. Decizia se va lua după CM 2026, unde vor fi cele mai multe echipe naționale din istorie (48).