Spaniolii au aflat ce a scris arbitrul în raport după meciul cu scântei dintre Real Madrid și Celta Vigo în care madrilenii au avut 3 oameni eliminați.
Real Madrid părea favorită clară înaintea duelului cu echipa lui Ionuț Radu, dar tensiunile din tabăra madrilenilor s-au văzut și pe teren. Celta Vigo a dat lovitura pe Bernabeu, iar jucătorii gazdelor au încasat nu mai puțin de 6 cartonașe galbene și 3 roșii. S-a aflat și ce a scris în raportul de joc „centralul” Alejandro Gonzalez.
Meciul Real Madrid – Celta Vigo nu se anunța a fi altceva decât un duel cu multe goluri, fanii gazdelor așteptând ca madrilenii să lege a doua victorie consecutivă în campionat. După 45 de minute de liniște s-a stârnit haosul pe Bernabeu. Swedberg a deblocat tabela în minutul 53, iar din acel moment elevii lui Xabi Alonso au practicat un joc dur și au fost aspru sancționați de arbitru.
A ieșit la iveală și raportul arbitrului în care apar detaliat informațiile care au condus la cele trei eliminări. Garcia și Carreras au fost eliminați de pe teren, în timp ce Endrick a văzut cartonașul roșu pe banca de rezerve.
„Real Madrid
În minutul 64, jucătorul (20) García Torres, Francisco José, a fost eliminat pentru următorul motiv: dublu cartonaș galben.
În minutul 90, jucătorul (18) Fernández Carreras, Álvaro, a fost eliminat pentru următorul motiv: pentru că s-a adresat arbitrului în următorii termeni: „Ești foarte slab”.
În minutul 90, jucătorul (9) Moreira De Sousa, Endrick Felipe, a fost eliminat pentru următorul motiv: pentru că s-a ridicat de pe bancă, ieșind din zona tehnică, îndreptându-se spre al patrulea oficial și țipând, fiind nevoie să fie ținut de membrii staffului tehnic.
După încheierea meciului, aflați în tunelul de acces la vestiare, îl identific pe jucătorul Daniel Carvajal Ramos, fără echipament sportiv și îmbrăcat în haine de stradă, care se adresează către mine în următorii termeni: „Nivelul pe care îl arătați și apoi mai și plângeți la conferința de presă”.”, se arată în raportul arbitrului Alejandro Gonzalez.
Meciul cu Manchester City ar putea fi decisiv pentru antrenorul madrilenilor. O ședință de urgență a avut loc pe Bernabeu la scurt timp de la încheierea meciului. I s-a dat un ultimatum lui Alonso să demonstreze că e capabil să liniștească lucrurile în grup și să readucă echipa în calcule pentru trofee.
Au apărut și primele nume care l-ar putea înlocui. E vorba de doi antrenori care nu mai activează de ceva vreme: Zidane și Klopp.
„Două nume ies în evidență pe lista favoriților: Zinedine Zidane și Jürgen Klopp”, notează „El Mundo”.