Wall Street: „Cotată la 2,6 miliarde de euro, Manchester United e cea mai valoroasă echipă de fotbal din lume”

Wall Street:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Material publicat în săptămânalul ProSport, distribuit în fiecare marți, împreună cu Ziarul Financiar.

  • Clubul de pe „Old Trafford” a fost cotat de bursa de pe Wall Street la 2,6 miliarde de euro, cu 100 de milioane de euro mai mult decât Real Madrid. Creșterea vine ca urmare a semnării contractului de sponsorizare cu Adidas, cifrat la 884 de milioane de euro pe următorii zece ani

Pentru prima oară în ultimii 17 ani, Manchester United a ratat calificarea într-o cupă europeană, după ce sezonul trecut nu a terminat decât pe locul 7 în Premier League. Plecarea lui Sir Alex Ferguson de pe banca „diavolilor” după 26 de ani și sosirea lui David Moyes au avut un impact dezastruos atât asupra rezultatelor echipei de pe „Old Trafford”, dar și asupra valorii clubului. Astfel, în aprilie 2014, o acțiune a echipei engleze la bursa new-yorkeză valora doar 14 dolari, față de 19 dolari la cât era cotată în mandatul lui Ferguson. Situația s-a schimbat însă în această vară, când acțiunile lui Manchester United au crescut din nou la 19,45 de dolari, revenirea fiind generată de un cumul de factori care au creat o adevărată „furtună perfectă” pentru „diavoli” pe Bursa new-yorkeză.

„Diavolii” se încalță de la adidas: 884 de milioane de euro pe 10 ani

În primul rând, investitorii au reacționat la numirea olandezului Louis van Gaal pe banca tehnică a lui Manchester United, mai ales după ce antrenorul de 64 de ani a condus naționala Olandei către locul 3 la Brazilia” href=”http://cm2014.prosport.ro/”>Mondialul din Brazilia. Stilul autoritar, dar și performanțele din trecut, fac din van Gaal omul perfect pentru a redresa echipa de pe „Old Trafford”. Însă reactivitatea investitorilor a avut mai mult de a face cu deciziile de business ale conducerii lui Manchester United.

Concret, „diavolii” au anunțat miercuri că actualul sezon va fi ultimul în care echipa care a câștigat de 20 de ori titlul în Anglia va îmbrăca echipamente Nike. Odată cu încheierea contractului cu firma americană de echipament sportiv, Manchester United va fi „preluată” de Adidas, care a semnat un contract pe zece ani, în valoare de 884 de milioane de euro, adică 88,4 milioane de euro pe an!

Este cea mai mare sumă pe care un producător de echipament sportiv o va plăti unei echipe pentru furnizarea echipamentului, de 2,2 ori mai mult față de cât plătește Adidas pentru a fi sponsorul tehnic al lui Real Madrid sau Chelsea. Practic, firma germană a pus din nou monopol pe fotbalul european, cele mai mari trei contracte cu firme de echipament sportiv fiind ale gigantului german, care a anunțat vânzări de peste 2 miliarde de euro în anul 2014.

MAI VALOROASĂ‚ CU 100 DE MILIOANE DE EURO DECÂT REAL MADRID

Și semnarea contractului de sponsorizare cu Chevrolet, în valoare de 64,4 milioane de euro pe an a ajutat-o pe United să șteargă impresia sezonului ratat. Iar odată ce anunțul oficial a fost făcut, clubul de pe „Old Trafford” a redevenit cel mai valoros club de fotbal din lume, fiind cotat de Wall Street la 2,6 miliarde de euro, dintre care 2,2 miliarde de euro reprezintă valoarea clubului, în timp ce 453 de milioane reprezintă datoria totală a echipei deținută de frații Glazer.

Potrivit estimărilor revistei „Forbes”, United a depășit-o, în acest moment, pe Real Madrid, echipă a cărei valoare era cifrată la „doar” 2,51 miliarde de euro. Tot Forbes susține că „diavolii” vor rămâne în fruntea acestui top cel puțin un an, având în vedere că actualele contracte de sponsorizare ale madrilenilor, cu Adidas și Fly Emirates, expiră în 2020, respectiv în 2017 și nu vor fi renegociate, dar și că drepturile de televizare din prima ligă din Spania vor fi redistribuite pentru a oferi condiții mai bune pentru echipele mai mici, în acest moment Real și Barcelona câștigând, împreună, circa 70% din suma totală.

182,3 MILIOANE DE EURO DOAR DIN SPONSORIZĂ‚RI

Cum se explică, însă, creșterea valorică a clubului și interesul cu care Adidas și Chevrolet au oferit 88,4, repectiv 64,4 milioane de euro pe an pentru a se asocia cu Manchester United, în condițiile unui sezon 2013-2014 catastrofal? În pofida rezultatelor slabe, United rămâne cel mai popular club de pe Glob, dovadă și numeroasele parteneriate cu diverse firme din Asia sau Africa. În total, United are șase sponsori oficiali, care aduc un aport de 182,3 milioane de euro pe an la bugetul clubului. Totodată, „diavolii” au și parteneri oficiali mondiali în domeniul transportului aerian (Aeroflot), al băuturilor (Aperol Spritz) sau al electronicelor de birou (Epson).

Pe lângă firmele expuse mai sus, United a semnat acorduri și pe diverse continente, spre exemplu, GLOBACOM devenind partener oficial al echipei în domeniul telecomunicațiilor în Ghana, Nigeria și Benin, în timp ce Kagome este băutura oficială a lui Manchester United în Japonia, jucătorii „diavolilor” apărând în reclame. Potrivit „Forbes”,  aceste parteneriate cu firme apreciate în țările respective ajută United să crească brandul clubului, implicit să crească încasările din vânzările de materiale promoționale cu însemnele echipei în respectivele țări.


 

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
S-a dat ORDIN de EVACUARE în România. Raed Arafat a decis chiar acum
S-a dat ORDIN de EVACUARE în România. Raed Arafat a decis chiar acum
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…