VIDEO | Șumudică a „explodat” la conferința de presă: „A fost ofsaid de un metru, nu e posibil așa ceva! Vreau să fiu respectat”

VIDEO | Șumudică a "explodat" la conferința de presă: "A fost ofsaid de un metru, nu e posibil așa ceva! Vreau să fiu respectat"

Marius Șumudică a avut o reacție nervoasă la conferința de presă de la finalul meciului cu Galatasaray, pierdut de Kayserispor cu 3-1. La primul gol al oaspeților, Rodrigues a primit mingea în lateral, dar fiind aflat în afara jocului. Asistenul nu a ridicat fanionul, jocul a continuat, iar Rodrigues i-a pasat lui Derdiyok care a deschis scorul.

„A fost ofsaid de un metru, nu e posibil, nu e posibil așa ceva! Vreau să fiu respectat! Am jucat mai bine în repriza a doua, dar Galatasaray a tras de timp. Nu are sens să jucăm fotbal în asemenea condiții. Se spune că în Turcia sunt cei mai buni arbitrii, dar nu văd cum e posibil. Până acum n-am comentat arbitrajul, dar nu pot să tac după așa ceva”, a spus Șumudică la conferința de presă, pe un ton foarte apăsat și gesticulând într-un mod caracteristic.

Galatasaray a avut un început perfect în deplasarea cu Kayserispor. Elvețianul Derdiyok a marcat de două ori în primele 20 de minute, iar entuziasmul gazdelor s-a stins rapid. Vedeta lui Șumudică, Umut Bulut, a redus diferența la scurt timp de la reluarea părții secunde, cu o lovitură de cap expediată aproape de vinclul porții adverse. Kayserispor a căutat cu disperare golul egalizator, dar fără reușită. Rodrigues a irosit orice speranță a gazdelor în prelungiri, marcând pentru 3-1.

VIDEO CU GOLURILE

La golul de 1-0, Garry Rodrigues l-a servit ideal pe Derdiyok, dar în momentul în care a fost angajat, mijlocașul oaspeților se afla în afara jocului. Asistentul de pe partea respectivă, care se afla la câțiva pași de Rodrigues, a lăsat fanionul jos, faza a continuat, iar Galatasary a deschis scorul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]