VIDEO Raul, out pentru tot sezonul!** A fost meciul cu Zaragoza ultimul în tricoul lui Real?

  • Publicat:
  • Actualizat:
VIDEO Raul, out pentru tot sezonul!** A fost meciul cu Zaragoza ultimul în tricoul lui Real?

Aventura lui Raul la Real Madrid a început în 1994, pe terenul
lui Zaragosa și s-ar putea încheia tot după o partidă jucată pe „La
Romareda”. La 17 ani, căpitanul de acum al madrilenilor debuta în
prima ligă din Spania. Introdus în minutul 14 al partidei cu
Zaragoza, din ultima etapă, Raul a înscris golul de 1-0 în startul
reprizei secunde, însă a fost forțat să părăsească gazonul 60 de
secunde mai târziu (’51), din cauza unei accidentări.

Ediția online a cotidianului Marca a anunțat astăzi
că accidentarea suferită îl va forța pe căpitan să stea pe bară
până la finalul sezonului.
Cum acesta a lăsat să se înțeleagă
că viitorul său la Real Madrid este incert, partida de la Zaragoza
ar putea fi ultima pentru el în tricoul grupării „blanco”.

„Momentan nu mă gândesc la retragere. Sper să îmi duc la capăt anul
de contract pe care îl mai am aici, dar vom vedea ce se întâmplă la
finalul sezonului. Tot ce știu e că vreau să joc fotbal în
continuare”, declara șeptarul „galacticilor” în urmă cu câteva zile
pentru cotidianul spaniol Marca.

228 de
goluri
a înscris Raul în Primera Division, fiind pe
locul trei în topul marcatorilor all-time

VIDEO – CELE MAI BUNE
MOMENTE DIN CARIERA LUI RAUL GONZALEZ

Pe aceeași temă
Anda Adam, gest rușinos pe plajă! A tras de bikini și s-a văzut tot

Turcii „fierb“ la câţi bani au plătit pe Moruţan: Fatih Terim, deja enervat de fotbalist. Ce i-a transmis

În curând, numărul de noi infectări cu Covid-19 îl va depăşi pe cel al noilor vaccinaţi

Gigi Becali, dat de gol! Turcii au publicat cât a plătit Galatasaray pentru Moruțan

Top 7 SUV-uri de familie: modele populare care pot fi cumpărate cu 7.000 de euro din Germania

Nenorocire! Ce s-a găsit în compoziția vaccinului Pfizer… Doamne, ce ne așteaptă… >

Senzaţional! Ce a postat Simona Halep la 4 dimineaţa pe Instagram. Imaginile, VIRALE în toată lumea

Legiștii au descoperit cauza morții Sofiei, fetița de 2 anișori din Iași

Lipsa de vitamina D îți distruge organismul. Cele 6 semne pe care să nu le ignori

Virilitatea lui a INTRAT în istorie. Ce a făcut cu cele 70 de soţii a ŞOCAT o lume întreagă

Țeapa de 2 milioane de dolari pe care și-au luat-o cei de la „Așii Amanetului”

Gestul făcut de Ilie Năstase la cununia Simonei Halep. A scos banii din buzunar și...

De ce a acuzat-o Toni Iuruc pe cea de-a doua soţie?! Soţul Simonei Halep, în depresie. A treia oara-i cu noroc

Schimbare majoră la pensii! Ce se întâmplă cu taloanele de pensii? Anunțul momentului pentru milioane de pensionari

Fraudă majoră în lumea criptomonedelor. Lovitura este masivă şi o mulţime de oameni şi-au pierdut banii
Fraudă majoră în lumea criptomonedelor. Lovitura este masivă şi o mulţime de oameni şi-au pierdut banii
Lipsa de vitamina D îți distruge organismul. Cele 6 semne pe care să nu le ignori
Lipsa de vitamina D îți distruge organismul. Cele 6 semne pe care să nu le ignori
Un copil de şapte ani din Botoşani a murit în spital, după ce s-a simţit rău şi nu a mai ajuns la şcoală.
Un copil de şapte ani din Botoşani a murit în spital, după ce s-a simţit rău şi nu a mai ajuns la şcoală. "Iubirea lui mama ai plecat atât de repede la îngeri"
„Elon Musk” din Est: Un tânăr și-a construit propria mașină electrică, de la zero

FT: Ascensiunea Europei de Est este o poveste de succes ignorată. Următoarea mare economie a lumii va veni de aici

BANCUL ZILEI – O blondă bine, acostată de câțiva șmecherași

Un primar ameninţă
Guvernul cu o răscoală dacă obligă populaţia să se vaccineze. ”Vă vom aştepta cu
furcile, coasele şi securile!”
Un primar ameninţă Guvernul cu o răscoală dacă obligă populaţia să se vaccineze. ”Vă vom aştepta cu furcile, coasele şi securile!”
Cum să faci 1,7 milioane de dolari într-o săptămână? Totul se bazează pe cel mai puternic sentiment

O femeie a văzut o „pasăre fericită” într-un copac. S-a apropiat și a încremenit FOTO

Colegii de breaslă ai lui Petrică Cercel, șocați de moartea manelistului: ”S-a terminat pământul”

Cristina Șișcanu, dezvăluiri XXX din relația ei! ”Eram goi când Mădălin...”

Când poți cere reducerea perioadei de suspendare a permisului auto și cum procedezi ca să te urci la volan imediat

FOTO. Anna Lesko, apariție controversată, fără lenjerie intimă! Imaginile nu lasă loc interpretărilor

FOTO. Fosta nevastă a lui Mădălin Ionescu, apariție controversată într-un costum de baie incendiar!