VIDEO** Cisse a retrăit cel mai NEGRU moment din carieră! Și-a lăsat echipa în 10 dar nimeni nu-i poate reproșa gestul iresponsabil

Djibril Cisse ar putea fi numit unul dintre cei mai ghinioniști fotbaliști din ultima decadă. Atacantul francez, acum în vârstă de 30 de ani, a suferit două accidentări îngrozitoare de-a lungul carierei.
VIDEO** Cisse a retrăit cel mai NEGRU moment din carieră! Și-a lăsat echipa în 10 dar nimeni nu-i poate reproșa gestul iresponsabil

Djibril Cisse ar putea fi numit unul dintre cei mai ghinioniști fotbaliști din ultima decadă. Atacantul francez, acum în vârstă de 30 de ani, a suferit două accidentări îngrozitoare de-a lungul carierei.

Prima, în perioada Liverpool, în sezonul 2004-2005, atunci când Cisse a suferit o dublă fractură de tibie și peroneu și a doua în tricoul naționalei Franței, chiar în ultimul meci de pregătire înaintea Campionatului Mondial din 2006. Chinezul Zheng Zhi a fost cel care i-a rupt și celălalt picior, iar pentru Djibril a urmat încă o perioadă de coșmar, revenind pe teren abia după patru luni.

Francezul s-a transferat în această iarnă la QPR, de la Lazio, iar în al doilea meci în tricoul noului său club a fost eliminat după ce a bruscat un adversar care l-a faultat din spate. Explicația lui Cisse este una foarte simplă, francezul cerându-și în același timp scuze fanilor, pe contul personal de Twitter.

„Vreau să îmi cer scuze pentru reacția mea din partida de azi. Gestul ne-a costat cele 3 puncte dîn partida cu Wolves, nu ar fi trebuit să-l fac. Trebuie totuși să recunosc că acel tackle ar fi putut să-mi provoace o nouă fractură, după cele două pe care le-am suerit în carieră. Pur și simplu m-am speriat și așa am ajuns să-mi îmbrâncesc adversarul”
, a postat Djibril Cisee pe Twitter.

Partida QPR – Wolves s-a terminat 1-2.

VEZI AICI GESTUL LUI CISSE

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]