Vestea care i-a scos păr alb lui Reghecampf în Sudan: „Situație critică”

Cristian Hitruc
Vestea care i-a scos păr alb lui Reghecampf în Sudan: „Situație critică”
SURSĂ: Profimediaimages 20.01.2026

Laurențiu Reghecampf are viață grea în Sudan, la Al-Hilal Omdurman, iar problemele pe care le întâmpină în fotbalul african pot fi considerate cel puțin ciudate.

Tehnicianul în vârstă de 50 de ani a trăit emoții mari, întrucât s-a temut că delegația din care face parte nu va obține la timp vizele pentru a intra pe teritoriul Africii de Sud.

Ce a pățit Laurențiu Reghecampf

În luna august a anului 2025, Laurențiu Reghecampf a fost instalat pe banca tehnică a celor de la Al-Hilal Omdurman, formație din Sudan. De atunci, echipa tehnicianului român a fost nevoită să joace în diferite țări, întrucât a rămas fără avantajul terenului propriu de aproximativ trei ani de zile. În cele din urmă, Al-Hilal Omdurman a fost înscrisă în campionatul din Rwanda.

Acum, Laurențiu Reghecampf a trăit o situație atipică și în campania din Champions League. Echipa românului a disputat primele meciuri de pe teren propriu la Kigali, în Rwanda, în timp ce pe ultimele le va juca la Benghazi, în Libia. Antrenorul român s-a concentrat în ultimele două luni pe pregătirea dublei cu Mamelodi Sundowns, din Africa de Sud, din etapa a treia și a patra din Champions League. Această deplasare a dat naștere unei situații cel puțin ciudate. Delegația sudanezilor a obținut vizele de intrare pe teritoriul Africii de Sud în ultimul moment, iar Hassan Ali Issa, secretar general al celor de la Al-Hilal Omdurman, a confirmat, în cursul zilei de 20 ianuarie 2026, că echipa a intrat în posesia documentelor de călătorie.

„Am reușit să rezolvăm, într-un final, problema vizelor. Vom pleca, astăzi, spre Pretoria. A fost, într-adevăr, o situație critică în privința vizelor, dar e important că s-a rezolvat”, a declarat Hassan Ali Issa.

De menționat este că partida Mamelodi Sundowns – Al-Hilal Omdurman se va juca, vineri, de la ora 20:00, ora României.

Echipa lui Reghe poate câștiga Champions League

Jurnalistul sudanez Mohamed Al-Jazouli și-a manifestat convingerea că formația pregătită de Reghecampf poate câștiga CAF Champions League.

„Al-Hilal a declanșat alarma. Pentru echipele adverse! Al-Hilal crește de la meci la meci, demonstrând că e pe drumul cel corect. Înainte de reluarea meciurilor din grupele Champions League, Al-Hilal și-a găsit primul 11 ideal.

Putem spune, fără nicio exagerare, că profunzimea lotului actual e unică și nu poate fi egalată de nicio altă rivală din Champions League.

În acest moment, echipa e pregătită din toate punctele de vedere pentru dubla confruntare cu Mamelodi Sundowns din Africa de Sud. Antrenorul Reghecampf merită toate aplauzele pentru ce a reușit până acum”, a scris jurnalistul Mohamed Al-Jazouli.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]