Acasa » Fotbal Extern » Campionate Externe » Un King Kong mai scund: Mitriță se uită de sus la colegii săi. Devine cel mai valoros fotbalist din New York și va fi antrenat de omul care în ultimii 11 ani a fost mâna dreaptă a lui Guardiola

Un King Kong mai scund: Mitriță se uită de sus la colegii săi. Devine cel mai valoros fotbalist din New York și va fi antrenat de omul care în ultimii 11 ani a fost mâna dreaptă a lui Guardiola

Mitriță trăiește visul american.
Un King Kong mai scund: Mitriță se uită de sus la colegii săi. Devine cel mai valoros fotbalist din New York și va fi antrenat de omul care în ultimii 11 ani a fost mâna dreaptă a lui Guardiola

Alexandru Mitriță (23 de ani) a semnat cu New York City FC, astfel că va părăsi Liga 1 Betano după doi ani petrecuți la Craiova. Omul trecut și pe la FCSB și Viitorul va fi cel mai valoros jucător din lotul nord-americanilor. Mai mult decât atât, Mitriță va fi antrenat de Domenec Torrent (56 de ani), cel care pentru 11 ani a fost secundul lui Pep Guardiola.

Cotat la 3.5 milioane de euro, conform site-ului de specialitate Transfermarkt, Mitriță va fi peste restul colegilor săi la acest capitol. Doar argentinianul Maxi Moralez (31 de ani) se apropie de Mitriță, cu o cotă de 3 milioane de euro. Moralez a evoluat timp de cinci ani în Serie A, la Atalanta, iar în prezent este unul dintre dirijorii echipei din „Big Apple”. Un alt coleg cotat la o sumă decentă este finlandezul Alexander Ring (27 de ani), a cărui valoare de piață se ridică la 1.75 de milioane de euro. Ring s-a școlit la Bayer Leverkusen, a trecut și pe la Gladbach și Kaiserslautern, iar de doi ani evoluează pentru New York City.

Antrenorul principal, Domenec Torrent, și-a început cariera de antrenor în 1994, la CF Palafrugell. A mai condus Palamos și Girona, iar din 2007 a ajuns la Barcelona. A fost secund la echipa a doua, unde l-a întâlnit pe Guardiola. Mai apoi l-a urmat pe Guardiola și la prima echipă, unde i-a avut în grijă pe Xavi, Iniesta și Messi. Când Guardiola a plecat la Munchen, i-a cerut lui Torrent să vină cu el. Domenec a acceptat, astfel că a părăsit Catalonia pentru Bavaria. L-a urmat pe Guardiola și la Manchester, pentru ca mai apoi să decidă că e timpul să revină în lumina reflectoarelor.

După ce Patrick Viera a lăsat New York City pentru a prelua Nice, Torrent a fost chemat să antreneze în MLS. Fiind vorba de franciza care deține și Manchester City, Torrent a făcut pasul relativ ușor spre America de Nord. L-a părăsit pe Guardiola după 11 ani, iar mesajul său a fost: „Au fost 11 ani memorabili alături de prietenul și colegul meu, Pep Guardiola. Mereu mi-am dorit să fiu antrenor principal, astfel că am ales să profit de această oportunitate. Pep mi-a urat succes și mi-a spus că această despărțire nu reprezintă un >, ci un >.”

 

Parteneri
Hagi, înainte de meciul cu Țara Galilor: Echipă foarte agresivă
Mediafax
S-a aflat adevărul despre drona care a explodat în urmă cu doar câteva minute la Constanța! Ce au găsit autoritățile române atașat de ea
Cancan.ro
Bruiaj GPS masiv înregistrat în zona portului Constanța în ultimele 24 de ore. Litoralul românesc, printre cele mai afectate din Europa
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Operația estetică pe care Gina Pistol și-a făcut-o după ce a devenit mamă. Apariție sexy și senzuală! Ultima transformare prin care a trecut
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă supărat: – Bubulino, am aflat că ai amant!
Râzi cu lacrimi
Un studiu arată ce se întâmplă în creier în timpul unui concert live
Descopera.ro
Milionarul și-a recuperat cu executorul judecătoresc Rollsul și acaretele de la fosta! Despărțire-ȘOC în showbiz
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Cum puteți juca turneul final al Campionatului Mondial de fotbal în EA SPORTS FC 26. România nu lipsește
Go4Games
Ce mai uită lumea în taxi-uri? De la jucării, la bile de bowling
Promotor.ro