Un fost mijlocaș de la Arsenal a încercat să facă glume pe seama plecării lui Gerrard de la Liverpool. Fanii au reacționat imediat

Un fost mijlocaș de la Arsenal a încercat să facă glume pe seama plecării lui Gerrard de la Liverpool. Fanii au reacționat imediat
  • Publicat:
  • Actualizat:

Emmanuel Frimpong (22 de ani), fost mijlocaș la Arsenal, a încercat să facă o glumă pe seama plecării lui Steven Gerrard de la Livepool. Ghanezul a postat pe Instagram un colaj în care sugera că Anderson este un mijlocaș mai bun ca starul lui Liverpool.

Vineri, Steven Gerrard a anunțat că va pleca în vară la Liverpool, club la care a jucat în toată cariera de profesionist. Mijlocașul englez nu va renunța însă la fotbal și își va continua cariera în  MLS. Frimpong, fost adversar al lui Gerrard în Premier League, a ținut însă să marcheze momentul cu o glumă nefericită.

În prezent la FC Ufa, locul 11 în Rusia, fostul mijlocaș al lui Arsenal a postat pe Instagram un colaj cu Gerrard și Anderson – jucător ce aparține de United, care este împrumutat în acest sezon la Fiorentina. La gâtul celor doi jucători, Frimpong a atârnat performanțele pe care le-au reușit ca jucători în Premier League.

A fost o înțepătură față de marele regret al lui Gerrard, faptul că n-a reușit să câștige niciun titlul în Premier League. Dacă Anderson se mândrește cu 4 medalii de campion obținute cu Manchester United,  Frimpong a așezat pe gâtul lui Gerrard un medalion în care sublinia că cea mai mare performanță obținută în campionat este că a terminat anul trecut mai sus de Manchester United. Liverpool a încheiat sezonul trecut pe locul secund, după Manchester City, în vreme ce United a terminat abia pe locul 7.

Imediat după această postare, suporterii au sărit să-l înjure pe Frimpong și să-i ceară socoteală pentru îndrăzneala de a face glume pe seama unei legende a fotbalului mondial. Drept urmare, Frimpong a șters la scurt timp imaginea.

 INFO Emmanuel Frimpong nu are vreun trofeu în carieră la seniori. Mijlocașul ghanez a jucat pentru Arsenal, Wolverhampton (împrumut), Charlton (împrumut), Fulham (împrumut) și Barmsley, iar în prezent este legitimat la FC Ufa, în Rusia.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a strâns în 10 luni
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de la Montreal
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de…
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
DECIZIE FINALĂ pentru milioane de șoferi din ROMÂNIA. Tocmai s-a stabilit că este obligatoriu
DECIZIE FINALĂ pentru milioane de șoferi din ROMÂNIA. Tocmai s-a stabilit că este obligatoriu
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani