Un alt Ronaldinho

Un alt Ronaldinho
  • Publicat:
  • Actualizat:

Câtă deosebire între AC Milan de la începutul sezonului, când
jucătorii păreau a nu înțelege nimic din indicațiile noului
antrenor, Leonardo, și mașina de goluri din 2010! Iar unul dintre
oamenii din teren care au un merit mare în această schimbare este
Ronaldinho.

„Diavolul” milanez a mitraliat în primele două meciuri din 2010
porțile celor de la Genoa și Juventus: opt goluri! „Dințosul”
Ronaldinho, fotbalist considerat aproape terminat când a debarcat
pe „San Siro”, la insistențele patronului premier Berlusconi, a
renăscut precum Pasărea Phoenix, din paradoxul unei vieți extrem de
tumultuoase petrecute în afara gazonului. Însuși vicele Galliani
s-a arătat iritat de repetatele escapade ale lui Ronaldinho prin
cluburile de noapte, iar antrenorul Leonardo a încercat și el, la
început, varianta severă.

Animal
de pradă pe „Olimpico”

Nimic nu a dat rezultat până când Leonardo a decis să încerce și
ultima carte, înainte de a propune vânzarea compatriotului,
promițându-i că are liber la distracție, cu condiția unui randament
de top. Și, minune, medicamentul libertate și-a făcut efectul,
evoluțiile lui Ronaldinho fiind în continuă creștere. La Torino,
duminică, el a fost ca un animal de pradă care are multă răbdare
până face saltul mortal la gâtul prăzii. Până la faza în care a
marcat pentru 2-0, a părut omul păcii. Dar după gol s-a dezlănțuit
și pe final a mai mușcat o dată, pe centrarea de manual a lui
Beckham. Ronaldinho spune că Inter nu e campioană încă, iar ora
derby-ului de pe 24 ianuarie se apropie, cu dor mare de revanșă,
după umilința din tur, când Milan a primit patru goluri.

6 goluri a marcat Ronaldinho în
acest sezon, în 17 meciuri

„Ronaldinho a făcut o înțelegere cu noi și, prin aportul
pe care îl aduce acum pentru Milan, și-o respectă pe
deplin”,
Leonardo, antrenor AC Milan

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul făcut de Lavinia Pîrva după 7 ani de mariaj cu Ștefan Bănică Jr.: ”Întotdeauna adevărul o să iasă la iveală”
Anunțul făcut de Lavinia Pîrva după 7 ani de mariaj cu Ștefan Bănică Jr.: ”Întotdeauna adevărul o să iasă la…
Surpriză! A câștigat Roland Garros și Wimbledon, a fost numărul 1 mondial, iar acum și-a anunțat retragerea: ”Rămas-bun”
Surpriză! A câștigat Roland Garros și Wimbledon, a fost numărul 1 mondial, iar acum și-a anunțat retragerea: ”Rămas-bun”
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă zilnic! „Te saturi și nu îți mai este foame”
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă zilnic! „Te saturi și nu…
Halepina s-a cam ''durdulit''. Suspendarea din tenis a ținut-o pe bară și a cam pus câteva kilograme. Cum a fost surprinsă sportiva noastră!
Halepina s-a cam ''durdulit''. Suspendarea din tenis a ținut-o pe bară și a cam pus câteva kilograme. Cum a fost…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Afacerea cu care investitorii arabi ar putea da lovitura în România. Şeicii vor să facă aici bani frumoşi
Afacerea cu care investitorii arabi ar putea da lovitura în România. Şeicii vor să facă aici bani frumoşi
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să cadă?
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să cadă?
Văduva lui Costel Corduneanu, reacţie sfâşietoare după ce interlopul a fost înmormântat! Graţiela, copleşită de durere
Văduva lui Costel Corduneanu, reacţie sfâşietoare după ce interlopul a fost înmormântat! Graţiela, copleşită de durere
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu ”Stăpânului Moldovei”
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu ”Stăpânului Moldovei”
Ireal ce au găsit medicii din Botoșani în burta ei: E URIAȘĂ!
Ireal ce au găsit medicii din Botoșani în burta ei: E URIAȘĂ!
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen