Ajax, gata să se despartă de Răzvan Marin după ultima ofertă! Unde poate ajunge românul

Ajax, gata să se despartă de Răzvan Marin după ultima ofertă! Unde poate ajunge românul
razvan marin coleg ajax cel mai bine transfer belgia

Răzvan Marin ar putea fi subiectul unui transfer sonor în această pauză de iarnă. Mijlocașul lui Ajax și al naționalei României are ofertă pentru a se întoarce în Belgia, acolo unde a cunoscut succesul internațional.

Răzvan Marin a fost cumpărat de Ajax de la Standard Liege, după un sezon excelent reușit în tricoul belgienilor. Olandezii l-au adus pe român la Amsterdam în schimbul a 12 milioane de euro și sperau ca mijlocașul să facă parte din proiectul prin care „lăncierii” să construiască viitoarea echipă.

Răzvan Marin nu a reușit însă să se impună în echipa lui Erik ten Hag. Fostul jucător al Viitorului a adunat doar 503 minute în toate competițiile pentru Ajax Amsterdam și a ajuns subiect de discuție în ceea ce privește plecările din club.

Salvarea lui Răzvan Marin poate veni de la FC Brugge. RTBF.be, care citează Het Nieuwsblad, anunță că Răzvan Marin poate face cale întoarsă în Belgia, acolo unde este dorit de multipla campioană a Belgiei. Sursa citată notează că Brugge a făcut deja prima ofertă, refuzată de Ajax, dar că belgienii pregătesc un al doilea atac. RTBF.be scrie că răspunsul final ar putea veni săptămâna viitoare.

15 meciuri a jucat Răzvan Marin pentru Ajax, în toate competițiile

17 titluri interne are Brugge în palmares

11 Cupe ale Belgiei a câștigat FC Brugge

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]