Tragedie în fotbalul mondial: un fost jucător al lui Juventus a murit la numai 49 de ani! Ce spunea Zinedine Zidane despre el

Christian Luță
Tragedie în fotbalul mondial: un fost jucător al lui Juventus a murit la numai 49 de ani! Ce spunea Zinedine Zidane despre el
Pavel Nedvěd z Juventusu Turín a hráč domácího celku Fabian Alberto O'Neill v utkání italské fotbalové ligy, které se hrálo 7. dubna v Perugii.,Image: 670609958, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no

Fabian O’Neill, fost fotbalist uruguayan, trecut și pe la Juventus, a murit astăzi, 25 decembrie 2022, la vârsta de numai 49 de ani.

Problemele cu alcoolul l-au răpus pe fostul mijlocaș ofensiv la o vârstă fragedă, după ce a avut numeroase dificultăți de ordin financiar.

În trecut, O’Neill dezvăluia că a irosit toți banii pe care i-a câștigat în cariera de fotbalist: „Nu mai am nimic. Am risipit o avere de 14 milioane de dolari”, mărturisea fostul jucător, potrivit jurnalistului Gianluca Di Marzio.

Fabian O’Neill, fost fotbalist uruguayan, trecut și pe la Juventus, a murit astăzi, 25 decembrie 2022, la vârsta de numai 49 de ani

Fost internațional uruguayan, cu 19 prezențe și 2 goluri la echipa națională, Fabian O’Neill era un jucător care impresiona din punct de vedere fizic.


Zinedine Zidane, fost câștigător al Balonului de Aur și coechipier al uruguayanului la Juventus, a dezvăluit că mijlocașul era o adevărată forță a naturii.

„Cel mai puternic jucător cu care m-am antrenat vreodată”, spunea Zidane, despre Fabian O’Neill, conform Gazzetta Dello Sport!

Cine a fost Fabian O’Neill

Fabian O’Neill, uruguayan cu origini irlandeze, s-a născut pe 14 octombrie 1973, în Paso de Los Toros, Uruguay.

A debutat în fotbal la Nacional Montevideo, din țara natală. După trei sezoane în capitală, a prins transferul în Europa, la Cagliari, unde a rămas pentru alți patru ani.

Apoi, a urmat transferul carierei, la Juventus Torino, unde nu a reușit, însă, să se impună. A rămas pentru un singur an la „Bianconeri” și a prins numai 20 de meciuri, fără să înscrie. O’Neill a făcut parte din lotul Uruguayului la Campionatul Mondial din 2002, organizat în Coreea de Sud și Japonia, dar nu a bifat niciun minut pe teren.

Cariera fostului mijlocaș a fost împânzită și de alte controverse. În 2012, la aproape un deceniu de la retragere, acesta mărturisea că, de două ori, a participat la trucarea unor meciuri din Serie A.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]