A murit Răsvan Apostolescu, comentatorul de la „Fotbal minut cu minut”

Gigi Grigorescu
Doliu în jurnalismul românesc, după decesul lui Răsvan Apostolescu. Foto: România-Actualități.ro

Răsvan Apostolescu, comentatorul care a ținut milioane de ascultători aproape de cunoscuta emisiune „Fotbal minut cu minut”, a încetat din viață.

Medic veterinar de profesie, Apostolescu și-a construit cariera alături de nume imense ale jurnalismul radiofonic românesc.

Doliu în jurnalismul românesc, după decesul lui Răsvan Apostolescu

De-a lungul timpului, el a comentat finala Cupei UEFA dintre Galatasaray și Arsenal din 2000, dar și meciuri de la turneele finale ale Campionatului Mondial și ale Campionatului European.

Vestea trecerii în neființă a lui Răsvan Apostolescu a fost dată de freelancerul Ovidiu Blag, pe pagina personală de facebook.

„La 03:00 noaptea am primit vestea. Răsvan Apostolescu a plecat și el. (…) N-aș fi crezut atunci când vorbeam și ne întâlneam de câteva ori la București, la Ploiești.

Îl voi evoca acum, la 3 ani distanță doar. Răsvan Apostolescu a fost ceea ce se cheamă jurnalist old-school. În cel mai luminos sens.

El a știut întotdeauna ce înseamnă să fii primul care dă o știre, a știut să facă interviuri-nepereche cu mari personalități și asta să îi iasă perfect.

A stat la masă cu oameni importanți, la câte o cină, fără ca a doua zi să scrie sau să vorbească despre asta, știind că una e una, alta e alta”, a scris Blag, pe Facebook.

Apostolescu a debutat în calitate comentator la radio de la un meci de pe prima scenă a fotbalului românesc, în care s-au întâlnit FC Argeș și Dinamo.

Apostolescu s-a îndrăgostit iremediabil de comentariul sportiv după ce l-a auzit pe Sebastian Domozină la Universitatea Craiova – Leeds United

În volumul 2 al cărții „Minut cu Minut”, Apostolescu recunoștea că era captivat de vocile emisiunii Fotbal Minut cu Minut și a rămas cu acest obicei de a asculta emisiunea.

Cea mai frumoasă amintire, ca ascultător, este celebra dublă dintre Universitatea Craiova și Leeds United, în comentariul lui Sebastian Domozină.

Confruntarea a contat pentru turul 2 al defunctei Cupa UEFA, actuala Europea League, în sezonul 1979/1980. Atunci, Apostolescu era student la Medicină Veterinară, la București.

Formația olteană a câștigat ambele manșe cu același scor, 2-0. Pe vechiul Stadion Central din Bănie au marcat regretatul Ilie Balaci (în minutul 12) și Mircea Irimescu.

Partida s-a jucat pe 24 octombrie, iar în returul din 7 noiembrie, de pe Elland Road, Sorin Cârțu a deschis scorul după o oră, iar Aurel Beldeanu a încheiat socotelile în minutul 84.

„Eram în admirație pentru Ion Ghițulescu, pentru Nicolae Secoșan, apoi pentru Dumitru Pelican și, în general, pentru toți acei crainici ai emisiunii.

După ce i-am cunoscut îndeaproape, pot să îi mai adaug pe Ilie Dobre, pentru tenacitate și dedicația pentru fotbal, și Teodor Mateescu, de o eleganță deosebită”, mai spunea el în carte.

În afara celor enumerați mai sus, Răsvan Apostolescu i-a mai avut colegi, printre alții, pe Dan Voicilă sau Teoharie Coca Cozma, ambii plecați dintre noi.

Apostolescu va fi înmormântat la cimitirul din comuna Buciumeni-Dâmbovița, acolo unde își doarme somnul de veci alt nume mare la radioului românesc, Paul Grigoriu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]