Tosic, killer-ul Timișoarei, la Manchester United

Tosic, killer-ul Timișoarei, la Manchester United
  • Publicat:

Zoran Tosic, coșmarul Timișoarei, va fi transferat de Manchester United. Mijlocașul sârb al lui Partizan, care le-a marcat două goluri timișorenilor în dubla din UEFA, va semna în această iarnă cu "diavolii". Presa engleză anunță că cele două cluburi au ajuns la o înțelegere în schimbul sumei de 8 milioane de lire sterline (9,4 milioane de euro), iar mutarea se va face în perioada de transferuri din ianuarie.

Tosic, în vârstă de 21 de ani, a intrat în atenția marilor cluburi din Europa în urma prestației excelente de anul trecut de la CE under 21, când Serbia a ajuns până în finală. În august 2007, Tosic a debut și la naționala mare, într-un meci cu Finlanda din preliminariile EURO 2008. A ajuns acum la 12 selecții în naționala mare a plavilor, însă deocamdată nu are nicio reușită.

Există totuși un mic impediment în drumul lui Tosic spre Manchester, care va fi rezolvat însă cu siguranță de gruparea engleză. Tosic a avut doar 6 apariții în ultimele 14 meciuri ale Serbiei, iar regulamentul de transferuri din Marea Britanie nu permite aducerea unui jucător din afara Insulei care să nu fi jucat în cel puțin 75% din meciurile echipei sale naționale din ultimul an. Manchester va pleda însă la oficiul englez pentru acordarea permisului de muncă în Insulă pe faptul că Zoran Tosic va deveni un titular de bază al naționalei lui Radomir Antic.

Presa engleză afirmă că Tosic este văzut de Sir Alex drept înlocuitorul ideal pe banda stângă al galezului Giggs, aflat la finalul carierei.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele