Tătărușanu, înger și demon pentru formația lui Paulo Sousa în Fiorentina – Napoli 1-1. A greșit la golul lui Higuain, dar și-a salvat echipa în alte trei situații clare de gol! Chiricheș, doar rezervă

Redactor:
Andrei Pal
Tătărușanu, înger și demon pentru formația lui Paulo Sousa în Fiorentina - Napoli 1-1. A greșit la golul lui Higuain, dar și-a salvat echipa în alte trei situații clare de gol! Chiricheș, doar rezervă
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Fiorentina, ocupanta locului patru în clasamentul din prima ligă italiană, a remizat, scor 1-1, în meciul jucat pe teren propriu, cu Napoli, în etapa a 27-a din Serie A.

Golurile au fost marcate de Marcos Alonso în minutul șase, respectiv Gonzalo Higuain, la faza imediat următoare, în minutul șapte. Ciprian Tătărușanu, titularul postului de portar la Fiorentina și naționala României, a fost integralist și s-a remarcat în repriza secundă când a reușit două intervenții salvatoare. Vlad Chiricheș, fundașul venit de la Tottenham la Napoli, a fost rezervă neutilizată în echipa antrenată de Maurizio Sarri.

După acest rezultat de egalitate, Napoli rămâne pe locul doi al clasamentului, cu 58 de puncte, la trei în spatele liderului Juventus Torino, în timp ce Fiorentina acumulează 53 de puncte în 27 de etape și urcă pe locul trei, fiind la egalitate cu AS Roma, despărțite doar de golaveraj.

Programul și rezultatele etapei a 27-a din Serie A:

sâmbătă, 27 februarie

Empoli – AS Roma 1-3
AC Milan – Torino 1-0

duminică, 28 februarie

Palermo – Bologna 0-0
Carpi – Atalanta 1-1
Chievo – Genoa 1-0
Sampdoria – Frosinone 2-0
Juventus – Inter 2-0

luni, 29 februrie

Lazio – Sassuolo 0-2
Fiorentina – Napoli, 1-1

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Obligație fără excepții pentru PROPRIETARII de locuințe din România. Ai doar 30 zile să rezolvi
Obligație fără excepții pentru PROPRIETARII de locuințe din România. Ai doar 30 zile să rezolvi
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen