SUPER VIDEO** Cei 25 de ani ai lui Alex Ferguson la United, în două minute!

Redactor:
Mihai Molnar
SUPER VIDEO** Cei 25 de ani ai lui Alex Ferguson la United, în două minute!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sâmbătă, la ora 17:00, Sir Alex Ferguson se va pregăti pentru al 1.410-lea meci pe banca lui Manchester United. Iar duminică va aniversa un sfert de secol de când e antrenorul „diavolilor”! Numărul e colosal, iar proporțiile le putem înțelege comparându-le, inevitabil, cu România. Din 1986 încoace, principalele forțe din Liga I, Steaua și Dinamo, au făcut, fiecare, peste 30 de schimbări pe banca tehnică!

Steaua câștigase de câteva luni Cupa Campionilor, Tyson mai lua un titlu la grei, iar Ivan Lendl devenea primul tenismen care atingea câștiguri de 10 milioane de dolari de-a lungul carierei. Tot atunci era lansat și filmul „Highlander”, cu celebrul luptător scoțian nemuritor. Evenimente ale anului 1986, mai mult sau mai puțin importante, la fel cum urma să se dovedească și cel din 6 noiembrie, când un scoțian de 45 de ani îl înlocuia pe Roy Atkinson pe banca lui Manchester United. Un club important din Anglia, dar care nu mai câștigase titlul de aproape 20 de ani, cu o echipă care era pe locul 19 (din 22). A fost începutul poveștii Highlander-ului din lumea fotbalului, care a depășit și el destule obstacole. Și a făcut-o pe United cea mai titrată echipă din Anglia, adăugând 12 titluri în vitrina de pe „Old Trafford”.

City a schimbat 18 tehnicieni

Ne plac comparațiile. Câte mașini am putea cumpăra cu salariul lunar al lui Messi, câte blocuri s-ar fi făcut din transferul lui Pastore la PSG. Ca longevitate, Ferguson e însă un etalon chiar și pentru Anglia, nu doar în România, unde din 1986, Steaua a schimbat 34 de antrenori, iar Dinamo 31. De la sosirea lui Ferguson la United, 1.052 de tehnicieni din fotbalul englez au fost demiși sau și-au dat demisia. Chiar și rivala City, care i-a provocat recent lui Sir Alex cea mai aspră înfrângere de la United, a trecut prin 18 schimbări de antrenori!

Vine primul, pleacă ultimul
Stabilitatea pe banca tehnică din Anglia (în Premier League un antrenor stă în medie patru ani la o echipă!) e prima și cea mai neimportantă dintre explicațiile longevității lui Sir Alex. Pe celelalte le explică Giggs, un jucător care de 21 de ani e alături de Ferguson. „Pur și simplu își adoră meseria. Adoră United, adoră să vadă jucătorii progresând. Iubește toate aspectele muncii sale. Chiar și când revenim la patru dimineața de la un meci european, el este primul la centrul de antrenament, la ora 8:00, și ultimul care pleacă. Iar apoi, în aceeași seară îl vezi la TV la o ceremonie la Londra. Este incredibil!”.

„Familia Glazer nici nu mă sună”

Și tot printre secretele succesului lui Sir Alex s-ar putea nominaliza șansa unor generații incredibile de jucători (de la Bryan Robson, Mark Hughes, Paul Ince la Cantona sau Rooney), banii pe care i-a avut la dispoziție (de șapte ori a doborât recordul de transferuri în Premier League) și „noroc” la patroni. Într-o declarație recentă, făcută la o conferință pe teme sportive, la Doha, Sir Alex a vorbit despre familia Glazer, patronii actuali de la United. „Avem o relație excelentă, nu mă deranjează niciodată, nici măcar la telefon. Nu interferează niciodată în munca mea. Sunt privilegiat. Am auzit de patroni din Anglia care le dau SMS-uri antrenorilor în timpul ședințelor de antrenament”. Bine că nu dictează schimbările în timpul meciurilor.

70 de ani împlinește Ferguson în ultima zi a acestui an

„Sunt antrenorul celui mai mare club din lume, dar nu sunt intimidat de amploarea jobului pe care mi l-am asumat. Mă pot descurca și o să
dovedesc asta!”,
Alex Ferguson, pe 6 noiembrie 1986

836 de victorii, 326 de egaluri și 247 de eșecuri a înregistrat Sir Alex Ferguson în cele 1.409 partide de până acum, în care United a înscris 2.579 de goluri și a încasat 1.262

12 titluri, cinci Cupe ale Angliei, patru Cupe ale Ligii Angliei, 10 Supercupe ale Angliei, două Ligi ale Campionilor, o Cupă a Cupelor, o Supercupă UEFA și un CM al Cluburilor a câștigat Ferguson cu United

60.000 de lire sterline era salariul anual al lui Ferguson în 1986. Acum câștigă 7 milioane de euro

Cei mai longevivi antrenori din prima ligă în România

Silviu Ploeșteanu – 9,5 sezoane la Steagul Roșu Brașov (însumează 265 de meciuri între 1957-1967)
Florin Halagian – 9 sezoane + 23 etape la FC Argeș (291 între 1971-1981)
Ilie Oană – 9 sezoane + 20 etape la Petrolul (239 între 1955-1965)

Ferguson a luat primul titlu abia după 7 ani!

Ianuarie 1990 – În al treilea an fără trofeu cucerit, United a jucat cu Nottingham Forest, în Cupa Angliei. Au câștigat „diavolii” cu 1-0 (Mark Robins), iar în folclorul fotbalului englez a rămas informația că Ferguson ar fi fost demis în cazul unui eșec
Mai 1990 – Primul trofeu intern câștigat de United cu Ferguson (Cupa Angliei), după rejucarea unei finale cu Crystal Palace
Mai 1991- Primul trofeu internațional obținut de United sub bagheta lui Ferguson, Cupa Cupelor, după un succes cu 2-1 în fața Barcelonei
1992-1993 – Primul titlu pentru United după o pauză de 26 de ani (!) și primul din cele 12 cucerite cu Ferguson
1994-1995 -Pierde campionatul la diferență de un punct, în dauna celor de la Blackburn Rovers
1998-1999 – „Triplă” (campionatul, Cupă, Liga Campionilor) confirmată de o finală legendară în Liga Campionilor, cu Bayern. Germanii conduceau cu 1-0 în minutul 90, United întoarce scorul în prelungiri (Sheringham, Solskjaer)
2001-2002 – United e la primul sezon fără trofeu, din 1998. Pentru prima dată pe 3 de la formarea Premier League (1993), dar unul dintre motive e starea de incertitudine din cadrul echipei, după ce Ferguson și-a anunțat retragerea la finalul sezonului (ulterior s-a răzgândit)
2005-2006 – Încheie pe ultimul loc într-o grupă a Ligii Campionilor cu Villarreal, Benfica și Lille. Și pe locul doi în Premier League, după Chelsea 2007-2008 – Al 10-lea titlu din mandatul Ferguson, la care s-a adăugat a treia Ligă a Campionilor, după încă o finală memorabilă (câștigată, la Moscova, la penalty-uri, în fața lui Chelsea)
2008-2009 – Încă un titlu în Anglia, dar și o finală de Ligă pierdută la Roma în fața Barcelonei
2010-2011 – Al 12-lea titlu cu Ferguson, dar unul extrem de important, după ce United reușește să o depășească la numărul total de trofee pe rivala Liverpool (19). Încă un eșec în fața „extratereștrilor” lui Guardiola, în finala Ligii
2011-2012 – Câștigă cu 8-2 în fața lui Arsenal (august), dar pierde cu 1-6, pe teren propriu, în fața rivalei Manchester City. „Cea mai neagră zi din cariera mea. Nu-mi explic ce s-a întâmplat” (Sir Alex Ferguson)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Șoferii vor fi înregistrați. A intrat în vigoare din martie 2024. E imposibil să scapi
Șoferii vor fi înregistrați. A intrat în vigoare din martie 2024. E imposibil să scapi
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…