Stoian, în Serie A la 18 ani

Stoian, în Serie A la 18 ani
  • Publicat:
  • Actualizat:

La 18 ani, Adrian Stoian are marea șansă de a debuta într-unul dintre cele mai tari campionate ale lumii, Serie A.

Antrenorul Romei, Luciano Spalletti, are mari probleme de efectiv la mijlocul terenului în perspectiva partidei de azi cu Siena: Aquilani este accidentat, Perrotta și De Rossi sunt suspendați. Astfel, tehnicianul gialorosso a decis să-l cheme în premieră pe Adrian Stoian, fostul jucător al echipei de la Școala de Fotbal „Gică Popescu“ și al naționalei Under 17 a României, fotbalist care a semnat în iarnă pentru echipa italiană, după ce s-a pregătit în ultimele luni la Trigoria, alături de fostul său coleg de la Craiova, Bogdan Gavrilă. Stoian, care s-a aflat și în vizorul lui Ajax, l-a impresionat pe Spalletti prin abilitatea tehnică, ușurința cu care trece de adversar și viziunea jocului. Tehnicianul i-a transmis ieri că ar putea fi introdus pe teren. Și Totti este încântat de ceea ce a văzut la tânărul român, mărturisindu-le coechipierilor că acesta are calități certe pentru a face performanță la nivelul fotbalului italian.

Pe lângă Stoian și Gavrilă, la Roma Primavera mai sunt portarul Pena și fundașul central Mladen, nepotul lui Gică Popescu. Ultimul a fost folosit de Spalletti un sfert de oră într-un amical cu Al Ahli, cu ceva timp în urmă.

Moratti vrea să ajute Roma

Problemele financiare cu care se confruntă de ani buni proprietara clubului roman, familia Sensi, s-au agravat. Președintele Rossella Sensi este nevoit să vândă trei depozite și un turn petrolier din portul Cittavecchia, estimate la 100 de milioane de euro, pentru a mai putea stinge din uriașa datorie de 400 de milioane de euro pe care o are în prezent firma Italpetrol, aparținând familiei sale. Patronul Interului, Massimo Moratti, și cel al Sampdoriei, Ricardo Garrone, sunt cei mai interesați de tranzacție.

Ropotan, debut cu gol

Adrian Ropotan a marcat la primul meci în tricoul noii sale echipe, Dinamo Moscova, în amicalul încheiat 1-1 cu Metalurg Donețk. Mijlocașul a marcat din penalty în minutul 72.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
PRODUSELE INTERZISE definitiv. Ordinul final a fost dat chiar astăzi, 23 APRILIE
PRODUSELE INTERZISE definitiv. Ordinul final a fost dat chiar astăzi, 23 APRILIE
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen