Ștefan Radu, aproape de plecarea de la Lazio, după 11 ani! Președintele clubului a făcut anunțul: ce se întâmplă cu fundașul român

Redactor:
Daniel Anghel
Ștefan Radu, aproape de plecarea de la Lazio, după 11 ani! Președintele clubului a făcut anunțul: ce se întâmplă cu fundașul român
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ștefan Radu (32 de ani) este aproape de plecarea de la Lazio, club care l-a cumpărat de la Dinamo în 2008, pentru 4,5 milioane de euro. Chiar dacă mai are contract până în 2021, fundașul român poate părăsi gruparea de pe Olimpico mai devreme. Președintele lui Lazio, Claudiu Lotito, este gata să-l lase liber pe Radu în cazul în care acesta își va găsi o echipă la care să evolueze, anunță jurnalistul Gianluca Di Marzio. În prezent, românul este cel mai vechi jucător din lotul celor de la Lazio.

Radu a cucerit Cupa Italiei în acest sezon cu Lazio, după o finală cu Atalanta, câștigată de capitolini cu scorul de 2-0. De asemenea, acesta și-a mai trecut în palmares două Cupe ale Italiei și trei Supercupe cu gruparea biancocelestă.

Fundașul este crescut la academia celor de la Dinamo, fiind promovat la prima echipă în sezonul 2004-2005. „Vreau să intru în primii 10 cei mai apreciați jucători care au îmbrăcat tricoul lui Lazio. Voi rămâne aici până la 41 de ani”, a spus Radu, în 2017, pentru Lazio Style Radio.

Șapte goluri și 18 pase decisive a bifat Ștefan Radu în cele 347 de partide jucate pentru Lazio Roma. În ultimele sezoane, fundașul român a fost unul dintre căpitanii echipei.

Ștefan Radu a evoluat ultima oară pentru echipa națională a României în 2013, într-un meci cu Ungaria, din cadrul preliminariilor pentru Campionatul Mondial din Brazilia, scor 2-2.
 
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic

Florin Prunea a auzit că Niculae e OUT de la Rapid și a răbufnit

El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă

Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”

Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față

Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să arăt
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să…
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?

Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi

SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!

Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște

De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani

Șoferii nu pot fi obligați prin lege. Gestul la volan pentru care niciun polițist nu te poate amenda

Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024

Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”

Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic

La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat

Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri