Florentino Perez și-a asigurat un nou mandat, cel de-al cincilea consecutiv, în funcția de președinte al clubului Real Madrid. Anunțul a fost făcut de presa spaniolă, la aproape o săptămână de la eșecul usturător suferit în fața Barcelonei, scor 2-5.
Între timp, „galacticii” se pregătesc pentru o nouă confruntare din La Liga. Duminică, 19 ianuarie, la ora 17:15, vor primi vizita celor de la Las Palmas.
Procesul electoral în urma căruia se va decide viitorul președinte al clubului a fost demarat pe 7 ianuarie 2025, dar reprezintă o simplă formalitate. Potrivit Marca, Florentino Perez va fi reales, cu atât mai mult cu cât nu are rival.
Candidaturile mai pot fi depuse până sâmbătă, 18 ianuarie, la miezul nopții, dar e greu de crezut că va mai intra cineva în cursă. Victoria omului de afaceri spaniol va fi proclamată, cel mai probabil, în cursul zilei de luni, 20 ianuarie.
Noul mandat va avea o durată de patru ani. Timp suficient pentru punerea în aplicare a principalului obiectiv: transformarea lui Real Madrid într-o societate sportivă pe acțiuni, în cadrul căreia fundația cu același nume să dețină majoritatea.
În altă ordine de idei, ratarea Supercupei în fața eternei rivale a tulburat serios apele la Real Madrid. Carlo Ancelotti a fost, drept dovadă, extrem de tensionat în cadrul celei mai recente conferințe de presă pe care a susținut-o. Acesta a sărit în apărarea jucătorilor, dând asigurări că va face totul, alături de elevii săi, pentru a remedia situația.
„Adevărul este că nu mă iau după valul de critici, acela că într-o zi ești văzut cel mai bun, iar în următoarea ești cel mai prost. Experiența în lumea aceasta mi-a oferit echilibrul de a nu urma acest val, deoarece dacă îl urmezi, sfârșești prin a nu ști cine ești cu adevărat.
Nu cred că sunt nici cel mai bun, nici cel mai prost. Nu mă mai deranjează pentru că echipa e foarte bine organizată. Lucrăm în fiecare zi. Nu mă deranjează, pentru că nu acesta e adevărul.
Nu e dificil. Cel mai frumos loc din lume la un nivel profesionist este cel unde mă aflu, pe banca lui Real Madrid. Acolo unde toți antrenorii vor să ajungă într-o bună zi. Poziția mea este cea mai ușoară din lume”, a declarat tehnicianul formației blanco, din dorința de a-și apăra jucătorii.