Rivaldo îi sfătuiește pe madrileni să urmeze modelul Guardiola. Propunerea brazilianului pentru postul de antrenor la Real Madrid

Redactor:
Andru Nenciu
Rivaldo îi sfătuiește pe madrileni să urmeze modelul Guardiola. Propunerea brazilianului pentru postul de antrenor la Real Madrid
  • Publicat:
  • Actualizat:

Rivaldo, fosta glorie a Barcelonei și a Braziliei, acum în vârstă de 43 de ani, a postat pe contul său de Instagram o poză, la descriere atașând un mesaj de susținere pentru Zinedine Zidane (43 de ani), care, din perspectiva sa, este persoana potrivită pentru postul de principal la gruparea blanco.

Cu Rafael Benitez pe făraș, după umilința din „El Clasico” 0-4 în fața marii rivale Barcelona, speculațiile în jurul noului antrenor nu au întârziat să apară. Jocul prestat de madrileni în acest sezon îi nemulțumește pe fanii lui Real Madrid, aceștia fluturându-i la sfârșitul meciului batistele albe, semn că suflarea blanco nu-l mai dorește pe spaniolul de la cârma Realului.

În descrierea pozei de la finele lui „El Clasico”, Rivaldo și-a exprimat părerea: „Felicitări jucătorilor Barcelonei, Real Madrid a arătat ca un partener ideal de antrenament. Cred că Zidane ar merita o șansă ca antrenor al Realului, după modelul Guardiola și Luis Enrique la Barcelona”. 

Și fostul antrenor al lui Real Madrid, Carlo Ancelotti (56 de ani), îl dă ca principal tot pe Zidane, acesta declarând că fosta glorie a lui Real Madrid are capacitatea de a ajunge un tehnician de top și că e capabil să preia formația din capitala Spaniei chiar azi, dacă ar fi nevoie.

Momentan, Zinedine Zidane ocupă postul de antrenor principal la formația secundă a echipei, la Real Madrid Castilla. Francezul a fost secundul lui Ancelotti, în perioada în care italianul a fost la cârma lui Real Madrid. Zidane a jucat pentru clubul din capitala Spaniei între 2001-2006, între 2013-2014 a fost secundul echipei mari, iar din 2014 e principal la Real Madrid Castilla.

Articol scris de Dan MIREA
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile îl vor ține la psihiatrie
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile…
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Mașinile INTERZISE definitiv. Decizia finală a UE se aplică obligatoriu în România
Mașinile INTERZISE definitiv. Decizia finală a UE se aplică obligatoriu în România
"Am călătorit în timp". Profesor ieșit din comă a fost în anul 3906 și știe ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen