Reka Ferencz: „Mă gândesc mai mult la Campionatul European de juniori care va fi după JO”

Reka Ferencz:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Biatlonista Reka Ferencz, care a câștigat săptămâna
trecută medalia de aur în proba de 12,5 km individual la CM de
juniori, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că se
gândește mai mult la Campionatele Europene de juniori, care vor
avea loc după Jocurile Olimpice de la Vancouver.

„Mă bucur foarte tare pentru acest rezultat și pot spune că este
meritat, după cât de grea a fost pregătirea. Am muncit mult ca să
ajung aici și cred că nici acum nu realizez ce mi se întâmplă.
Acest titlu mi-l dedic mie, pentru că este al meu și așa va rămâne.
La Olimpiadă însă, știu foarte bine că va fi greu și că nu am eu
șanse la medalie, dar sper ca Eva Tofalvy să prindă podiumul și să
aducă un titlu olimpic României. Eu mă gândesc acum mai mult la
Europenele de juniori, care urmează după Olimpiadă, unde vreau să
obțin o nouă medalie”, a spus Reka Ferencz, transmite
corespondentul MEDIAFAX.

Reka Ferencz (21 ani) a câștigat, joia trecută, medalia de aur
în proba de 12,5 km individual, desfășurată la Campionatele
Mondiale de Juniori, de la Torsby – Suedia. Reka a terminat traseul
în 42 de minute și 5,1 secunde, cu 1 minut și 1,3 secunde mai puțin
decît nemțoaica Karolin Horchler, care a ocupat locul doi.

Prezent de asemenea la conferința de presă de la Pârâul Rece,
schiorul Paul Pepene, care a câștigat titlul mondial în proba de
urmărire 30 de km, din cadrul CM de schi fond juniori, de la
Hinterzarten (Germania), a declarat că vrea ca și la Vancouver,
competiție la care va participa alături de seniori, să obțină o
clasare în primii 25-30 de sportivi. „Mă bucur foarte tare că am
spart gheața și că am adus o medalie pentru România, însă este clar
că acum se așteaptă mult de la mine și este normal să fie așa.
Chiar dacă la Olimpiadă voi participa alături de seniori, de
schiorii cei mai buni din lume, vreau să obțin o clasare în primii
25-30 de sportivi. Ar însemna mult pentru mine în acest moment.
Cine știe, peste cîțiva ani, poate voi mai aduce medalii României
și la nivel de seniori, însă acum trebuie să fiu realist”, a spus
Pepene.

Schiorul a mai precizat că la Campionatul Mondial de schi fond
juniori, nu se aștepta să obțină chiar titlul mondial, ci doar o
clasare în primii zece sportivi. „Nu mă gândeam să merg chiar atât
de bine, însă ce pot spune, mă bucur foarte tare că am prins o zi
bună și că am reușit acest lucru. Dumnezeu mi-a dat forță și
încredere în mine și am mers din ce în ce mai bine, iar la final am
ajuns să fiu primul. Mă bucur enorm și sper să nu dezamăgesc în
continuare”, a adăugat Paul Pepene.

El a cîștigat, sâmbătă, medalia de aur în proba de urmărire 30
de kilometri, din cadrul Campionatelor Mondiale de Schi Fond
Juniori, de la Hinterzarten (Germania). Calificat la JO de la
Vancouver, Paul Constantin Pepene, are 22 de ani, este originar din
Măgura (Bran) și a obținut la la competiția din Germania cea mai
bună performanță a carierei. Legitimat la Dinamo Brașov, Pepene a
terminat cursa cu timpul de o oră, 24 de minute și 45 de
secunde.


CITESTE EDITORIALUL LUI RADU PARASCHIVESCU, dedicat Rekăi
Ferencz: Un paradox în minus

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Este INTERZIS pentru proprietarii de apartamente. Anunț pentru cei care nu stau la adresa din buletin
Este INTERZIS pentru proprietarii de apartamente. Anunț pentru cei care nu stau la adresa din buletin
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele