Real aproape ireal. „Galacticii” sunt cu un pas în finala Cupei Spaniei: Real Madrid – Atletico 3-0

Real aproape ireal.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Real Madrid s-a impus fără mari probleme în fața rivalei Atletico, în prima manșă a semifinalelor Cupei Spaniei. După 3-0 pe „Bernabeu”, trupa lui Carlo Ancelotti se poate considera ca și calificată în ultimul act al competiției, mai ales dacă roș-albii vor repeta și pe propriul teren prestația de miercuri seară.

Meciul a debutat cu gazdele evident mai avântate, iar golul a picat aproape implacabil. Pepe a șutat de distanță, mingea a fost deviată de Insua și Courtois nu a mai putut face nimic. Ar fi fost momentul ca Atletico să se trezească din visare și să forțeze egalarea, dar Diego Costa a fost izolat între fundașii adverși și a primit prea puține pase utilizabile, lucru care l-a enervat la culme, combinat cu desele provocări de care a avut parte de la portughezul Pepe.

Partea secundă a început în aceeași notă, iar golul doi a picat oarecum normal. Di Maria i-a pasat genial lui Jese, care l-a învins subtil pe Courtois, cu o minge trimisă fin printre picioarele belgianului. Același argentinian a adus golul trei pentru „galactici”, cu un șut de la distanță, deviat de Miranda. Ronaldo a jucat în Cupă, dar nu a reușit până la final să își treacă numele pe lista marcatorilor, însă acest aspect a trecut în plan secund. Real a învins marea rivală din oraș, este cu un pas în finala Cupei, iar la orizont se prefigurează un nou meci împotriva Barcelonei.

Momentele cheie ale meciului

Min 90+1 – FINAL DE MECI! Real Madrid câștigă prima manșă a semifinalei cu Atletico Madrid, scor 3-0.

Min 74 – GOOOL REAL 3-0! Di Maria trage puternic de la 20 de metri, Miranda deviază și Courtois se vede învins pentru a treia oară în meci

Min 57 – GOOOL REAL 2-0! Di Maria îi trimite cu exteriorul în careu lui Jese, care reia fin printre picioarele lui Courtois

Min. 46 – A început a doua repriză

Min. 45 – Finalul primei reprize

Min. 27 – xx Diego este avertizat

Min. 24 – xx Pepe vede cartonașul galben

Min. 17 – GOOOL REAL 1-0! Insua deviază în propria poartă un șut defectuos al lui Pepe

Min. 1 – A început partida


În această seară, cu începere de la ora 21:00, Real și Atletico se întâlnesc în manșa tur a Cupei Regelui Spaniei. Al doilea meci se va disputa marți, 11 februarie, de la ora 22:00.

Pentru celălalt loc în ultimul act se vor duela Barcelona și Real Sociedad.

Derby-ul orașului Madrid aduce în această seară două dintre cele mai în formă echipe din  Primera Division în acest sezon. Realul se află pe poziția a treia, la numai trei puncte în spatele liderului Atletico, care conduce campionatul, cu 57 de puncte.

Din păcate pentru fanii Realului, Gareth Bale nu va evolua în partida din această seară. Galezul nu e apt din punct de vedere medical și a părăsit cantonamentul „galacticilor” cu numai câteva ore înaintea fluierului de start de pe Santiago Bernabeu.

Echipele de start
Real Madrid (4-3-3): Casillas – Arbeloa, Pepe, Ramos, Coentrao – Xabi Alonso, Modric – Di Maria, Jese, Ronaldo – Benzema
Rezerve: Diego López, Varane, Marcelo, Carvajal, Morata, Isco, Illarramendi

Atletico Madrid (4-2-3-1): Courtois – Juanfran, Godín, Miranda, Insúa – Gabi, Koke – Raúl García, Diego, Arda – Diego Costa
Rezerve: Aranzubia, Alderweireld, Manquillo, Cristian, Sosa, Tiago, Adrian


ProSport vă prezintă povestea derby-ului orașului Madrid, Real –  Atletico: „Bogați versus săraci, aroganță versus umilință, cei favorizați contra celor persecutați”

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…