Primul mare transfer la care se gândește Valverde! Noul antrenor al Barcelonei, gata să repare o greșeală imensă. Fotbalistul pe care catalanii sunt gata să plătească de 80 de ori suma pentru care l-au lăsat să plece în 2012

Ernesto Valverde a început pregătirile pentru primul sezon ca antrenor al Barcelonei, iar tehnicianul venit de la Athletic Bilbao l-a trecut pe Hector Bellerin (22 de ani) în capul listei de transferuri, transmițându-le șefilor de pe Camp Nou că pot începe negocierile pentru aducerea omului care ar rezolva cea mai mare problemă a echipei.

Sport.es, cotidianul de casă al clubului blaugrana notează, pe prima pagină, că Hector Bellerin este principala țintă a campaniei de transferuri în care Valverde mai vrea să-i aducă în Catalunia pe Ander Herrera și Aymeric Laporte. Cum postul de fundaș dreapta a creat mari probleme Barcelonei după plecarea lui Dani Alves la Juventus, antrenorul de 53 de ani vrea să se asigure că nu se va confrunta cu o situație asemănătoare și a dat ok-ul pentru transferul fundașului dreapta care a impresionat în tricoul lui Arsenal.

La fel ca multe alte nume mari, Bellerin a fost crescut în academia Barcelonei, unde a petrecut opt ani, dar a fost cedat la Arsenal în 2012, în schimbul a doar 500.000 de euro. La cinci ani distanță, presa spaniolă notează că Barcelona e gata să ofere 40 de milioane de euro în schimbul fundașului care a acaparat banda dreaptă a lui Arsenal în ultimele sezoane, dar negocierile se anunță foarte dure, în condițiile în care Arsenal i-ar fi anunța deja pe șefii blaugrana că ar dori includerea în tranzacție a lui Arda Turan și a lui Marc Cucurella, un fundaș de doar 18 ani de la echipa a doua a Barcelonei.

125 de meciuri, 4 goluri și 14 pase decisive a strâns Bellerin la Arsenal, cota sa de piață ajungând, conform transfermarkt.de, la 25 de milioane de euro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]