Anunț din Franța despre transferul lui Ianis Hagi la Olympique Marseille: „Decizia va interzice asta”

Noi detalii despre transferul lui Hagi JR. la Marseille. FOTO: Sportpictures

Ianis Hagi (27 de ani) ar putea rata transferul la Olympique Marseille, deși presa franceză a anunțat anterior că internaționalul român ar fi ajuns la un acord cu formația din Ligue 1. 

Problemele financiare ale clubului francez amenință să blocheze mutarea în perioada de transferuri din ianuarie, iar ultimele informații indică faptul că interdicția de a aduce jucători noi ar putea fi menținută până în vara anului 2027.

Francezii anunță că Marseille nu va putea face transferuri în ianuarie

Fotbalistul român, aflat sub contract cu Alanyaspor, este urmărit de mai mult timp de Marseille. Oficialii grupării franceze ar fi venit inclusiv la București pentru a-l vedea la lucru, iar discuțiile privind un posibil transfer avansaseră, potrivit relatărilor din presa franceză.

Situația s-a complicat însă din cauza restricțiilor impuse clubului de Direcția Națională de Control a Gestionării (DNCG). Chiar dacă Ianis Hagi și-ar fi dat acordul pentru mutare, Marseille riscă să nu îl poată înregistra în ianuarie, indiferent de dorința celor două părți.

„Pentru cei care speră să vadă OM întărindu-și lotul în ianuarie, răspunsul este deja aici și nu este încurajator. DNCG, a cărei decizie este așteptată în decembrie, va interzice, cel mai probabil, clubului din Marseille să transfere jucători noi”, au transmis jurnaliștii francezi.

Aceeași sursă precizează că oficialii lui Marseille au început deja să se pregătească pentru o nouă perioadă de transferuri în care clubul va avea opțiuni limitate.

Ianis Hagi ar putea fi nevoit să aștepte până în vara lui 2027

Hagi mai are contract cu Alanyaspor până în vara anului 2027, iar înțelegerea sa actuală ar putea influența inclusiv negocierile privind o eventuală plecare.

Dacă restricțiile financiare impuse lui Marseille vor rămâne în vigoare până la finalul sezonului, transferul românului ar putea fi amânat pentru perioada de mercato din vara viitoare. Totuși, decizia definitivă nu a fost încă anunțată, astfel că situația rămâne deschisă până la evaluarea programată de DNCG în decembrie.

Clubul francez, patronat de Frank McCourt, încearcă să își stabilizeze finanțele și să evite sancțiuni suplimentare din partea UEFA. Omul de afaceri american ar fi dispus să continue investițiile, însă la un nivel mult mai redus decât în trecut. Presa franceză amintește că Marseille a încasat aproximativ 100 de milioane de euro din vânzări în perioada de transferuri din vară, fără să realizeze achiziții noi.

În actualul sezon, Ianis Hagi a disputat șase partide pentru Alanyaspor și a oferit o pasă decisivă. Internaționalul român este evaluat la 1,8 milioane de euro, potrivit Transfermarkt.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]