Povestea neștiută din spatele unui ZEU al fotbalului!** Juca în ghetou, printre traficanți și drogați, pe 30 de lire pe meci! „Aș fi dat toată echipa pentru el”

Povestea neștiută din spatele unui ZEU al fotbalului!** Juca în ghetou, printre traficanți și drogați, pe 30 de lire pe meci!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ajuns la 24 de ani, talentatul atacant a ajuns unul dintre cel mai buni fotbaliști ai planetei, dar puțini știu cutremurătoarea poveste din spatele succesului său.

Sergio Aguero s-a născut la Quilmes, o provincie a statului Buenos Aires, recunoscută pentru violențele provocate de găștile de traficanți de droguri care o împânzesc. Aguero și-a petrecut copilăria pe străzile unui ghetou argentinian, casa părintească, acolo unde locuia alături de cei cinci frați și doi verișori, nefiind dotală nici măcar cu toaletă.

30 de lire pe meci

Nestor Rambert, cel care l-a descoperit pe Aguero, a povestit pentru cei de la The Sun cum micuțul fotbalist primea 30 de lire sterline pe meci, banii primiți constituind unul dintre veniturile principale ale familiei.

„Leonel, tatăl lui Sergio, mi-a spus că fiul său este un talent înnăscut, așa că m-am dus să-l văd cum joacă. Avea opt ani și se vedea că are un viitor strălucit. Tatăl său era înconjurat de drogați și traficanți. A fost o adevărată bătălie dată pe Kun pentru a-și depăși condiția”, povestește Nestor Rambert.

La 12 ani, toți antrenorii de la echipele de juniori ale cluburilor de top ale Argentinei ar fi dat orice să-l aibă pe Aguero ca elev. Kun câștigase deja campionatul de juniori cu Independiente, în 2001, iar antrenorul celor de la Boca Junios spunea imediat la finalul sezonului că ar fi dispus să dea la schimb toată echipa pentru a-l avea pe Aguero sub comandă. Imediat, oferta de 350 de mii de lire sterline a celor de la Boca a fost respinsă de Independiente.

Juventus și Bayern s-au bătut pentru el

La 15 ani deja intrase pe radarul marilor cluburi Europene, iar ofertele de peste 1 milion de lire venite de la Juventus și Bayern Munchen au fost refuzate pe rând. Speriați de gândul că l-ar putea pierde în curând, cei de la Independiente i-au oferit un contract de profesionit la numai o lună după ce împlinise 15 ani.

În cele din urmă Aguero s-a îmbarcat către fotbalul european, la 17 ani, atunci când oferta celor de la Atletico Madrid, de 17 milioane de euro, a fost prea bună pentru a putea fi trecută cu vederea de clubul argentinian.

Acum, Aguero este campion al Angliei, după ce City l-a cumpărat ]n vara lui 2011, din Spania, pentru o sumă impresionantă: 38 de milioane de euro.

15 goluri în 36 de meciuri pentru naționala Argentinei a marcat Sergio „Kun” Aguero.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Pariul incredibil pus de milionarul român care construieşte un castel în România! „Stăteau ţăranii şi se închinau”
Pariul incredibil pus de milionarul român care construieşte un castel în România! „Stăteau ţăranii şi se închinau”
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile îl vor ține la psihiatrie
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile…
Marele ACTOR al țării a MURIT! Durere infinită: Actor extraordinar și un om și mai valoros
Marele ACTOR al țării a MURIT! Durere infinită: Actor extraordinar și un om și mai valoros
"Am călătorit în timp". Profesor ieșit din comă a fost în anul 3906 și știe ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen