Pedriel a dat lovitura! Miliardarul care-l vrea și pe David Beckham a anunțat că l-a transferat pe fostul stelist

Pedriel a dat lovitura! Miliardarul care-l vrea și pe David Beckham a anunțat că l-a transferat pe fostul stelist
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ricardo Pedriel – fost atacant la Steaua – a semnat cu Bolivar, echipa cu cel mai bogat patron din Bolivia.

Anunțul a fost făcut aseară pe Twitter chiar de șeful echipei, miliardarul Marcelo Klaure. Acesta a afirmat că Pedriel a fost adus pentru un parcurs cât mai bun în Copa Libertadores, cea mai prestigioasă competiție din America de Sud dedicată cluburilor.

Astăzi, vârful de 26 de ani a confirmat dezvăluirea făcută de patronul lui Bolivar: „Pentru mine, ca și pentru orice jucător, este foarte important să joc în Copa Libertadores”, a declarat Pedriel, conform bolivia.com. Fostul internațional bolivian se întoarce astfel în țara natală, după ce în 2008 Steaua îi oferea șansa să facă pasul spre Europa. După 2 ani petrecuți sub contract cu gruparea din Ghencea, Pedriel s-a transferat în 2010 la Sivasspor. Conform bolivia.com, atacantul bolivian a venit liber de contract și a semnat o înțelegere valabilă până în vară.

Marcelo Klaure îl și pe Beckham
Miliardarul bolivian a încercat în această iarnă să dea o super lovitură de imagine. Omul de afaceri a vrut să-l convingă pe David Beckham să revină în fotbal, pentru a o ajuta pe Bolivar să facă o figură frumoasă în Copa Libertadores: „David Beckham este o opțiune pentru noi și vom face tot ce se poate pentru a-l aduce”, promitea Marcelo Klaure în urmă cu aproape o lună.

Miliardarul lui Bolivar s-a bazat în afirmațiile sale pe relația de prietenie pe care o are cu Beckham. Cei doi sunt colaboratori într-un proiect ce vizează înființarea unei noi echipe în Miami. Beckham a jucat ultima dată în luna mai 2013, când și-a terminat contractul cu PSG și a anunțat că se retrage.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Apare un nou EURO. Ce se va întâmpla cu numerarul
Apare un nou EURO. Ce se va întâmpla cu numerarul
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen