Patronul clubului Palermo a anunțat că va părăsi echipa la finalul acestui sezon! „Am altceva mai bun de făcut”

Patronul clubului de fotbal italian Palermo, Maurizio Zamparini (75 de ani), a anunțat că va părăsi echipa la finalul acestui sezon susținând că, la vârsta sa, are lucruri mai bune de făcut, conform cotidianului Gazzetta dello Sport.
Patronul clubului Palermo a anunțat că va părăsi echipa la finalul acestui sezon! "Am altceva mai bun de făcut"

Patronul clubului de fotbal italian Palermo, Maurizio Zamparini (75 de ani), a anunțat că va părăsi echipa la finalul acestui sezon susținând că, la vârsta sa, are lucruri mai bune de făcut, conform cotidianului Gazzetta dello Sport.

Mai am de trăit două luni de fotbal italian, apoi plec. La 75 de ani, am altceva mai bun de făcut. În oraș mă contestă vreo 50 de persoane. Ceilalți m-ar îmbrățișa, chiar și dacă echipa ar retrograda„, a declarat Zamparini, după 0-0 cu Empoli.

Cunoscut în lumea fotbalului din Italia drept unul dintre patronii greu de mulțumit, Zamparini a declarat că: „Înainte, îi dădeam eu afară pe antrenori, acum pleacă ei singuri”.

După 30 de etape scurse din campionat, Palermo este pe locul 17, primul deasupra liniei retrogradării, cu 28 de puncte, la egalitate cu nou-promovata Carpi, aflată pe locul 18. În Serie B retrogradează ocupantele ultimelor trei poziții din prima ligă italiană.

Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]