O veste bună pentru Bourceanu. Zokora și-a reziliat contractul cu Trabzon

Conducerea lui Trabzonspor a anunțat rezilierea pe cale amiabilă a contractului cu Didier Zokora. Motivele țin de faptul că ivorianul nu a acceptat o micșorare a salariului
O veste bună pentru Bourceanu. Zokora și-a reziliat contractul cu Trabzon
  • Conducerea lui Trabzonspor a anunțat rezilierea pe cale amiabilă a contractului cu Didier Zokora
  • Motivele țin de faptul că ivorianul nu a acceptat o micșorare a salariului

Didier Zokora era unul dintre starurile echipei, alături de Malouda sau Bosingwa. Acest privilegiu s-a regăsit și în remunerația mijlocașului de 33 de ani, care avea unul dintre cele mai mari salarii de la Trabzonspor.

Conducerea clubului la care este legitimat și Alex Bourceanu i-a propus o micșorarea a salariului, dar fostul fotbalist al lui Tottenham a refuzat. În cele din urmă, cele două părți au ajuns la un acord pentru ruperea contractului. Anunțul a fost făcut public marți, pe site-ul oficial al clubului.

În acest sezon, Zokora a bifat pentru Trabzonspor 35 de apariții, timp în care a reușit o pasă de gol. Rezilierea contractului lui Zokora înseamnă pentru Alex Bourceanu eliberarea unui post la închidere, lucru care ia din presiunea concurenței pe acel post.
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]