Mourinho: „Sunt un etern navigator pe oceanele fotbalului”

Vorbind pentru "Inter Channel", antrenorul lui Inter consideră că sunt lucruri demne de remarcat în această ediție de campionat. Și asta, după ce criticase sever maxima divizie italiană pentru lipsa de "appeal", apreciind că Anglia este la ani lumină distanță
Mourinho: "Sunt un etern navigator pe oceanele fotbalului"

Vorbind pentru „Inter Channel”, antrenorul lui Inter consideră că sunt lucruri demne de remarcat în această ediție de campionat. Și asta, după ce criticase sever maxima divizie italiană pentru lipsa de „appeal”, apreciind că Anglia este la ani lumină distanță din acest punct de vedere.

„Poate greșesc, dar mi se pare că nivelul campionatului s-a îmbunătățit mult față de anul trecut. Echipele sunt mai ofensive, dar și la nivel tactic mi se pare că s-a lucrat bine. Și nu spun aceste lucruri pentru că am venit eu în Italia sau pentru că Inter e lider detașat”, a afirmat tehnicianul echipei la care evoluează Cristi Chivu.

Zenga, unul dintre elementele pozitive

Îi plac colegii care aleg un stil de joc foarte bine organizat tactic, dar nu sacrifică spectacolul. „De exemplu, Spalletti, Giampaolo, Marino, Zenga, niște profesioniști adevărați pentru care am tot respectul”, mai spune „Mou”. Referitor la mai vechile sale aprecieri care au deranjat în Peninsula, „The Special One” corecteaza un pic ceea ce spusese la începutul actualei ediții de campionat.

„Sincer, în Italia nu există aceeași tensiune pozitivă, nici același spectacol și nu există nici industria care stă în spatele fotbalului englez. Asta nu înseamnă, însă, că Serie A nu ar avea valoare. Doar ca aici este alfel văzut acest sport.”

Un globe-trotter

Lusitanul se definește pe sine ca pe un tip căruia îi place să schimbe aerul și să învețe mereu lucruri noi. „Sunt un antrenor tânăr, cred că mai pot pregăti echipe încă 15 ani sau chiar mai mult. Oricum, îmi place să schimb aerul din când în când. Așa că, după Inter voi antrena în altă țară”, precizează cel care l-a dat afară pe Mutu de la Chelsea. Referitor la relațiile sale cu jucătorii, ibericul este extrem de precis.

„Vreau să vorbească același idiom, să înțeleagă exact ceea ce doresc de la ei, să nu fie nevoie să trag eu de ei și, cel mai important, să-și recunoască erorile și să învețe din ele”, consideră fostul angajat al lui Abramovic.

Are umor fin

Având în vedere că este Crăciunul, Mourinho a lansat niște pastile finuțe. „Păi, știți cum e, toți urează aceleași lucruri, așa că puteți considera că le-am spus și eu. Noi suntem mai importanți decât fotbalul, familia și copiii contează mai mult decât jocul acesta nebun de pe urma căruia trăiesc atâția oameni. Acum, sigur, dacă e vorba strict despre fotbal, e clar că avem nevoie de victorii fotbalistice. Altfel, nu am fi niciodată fericiți de-a binelea…”, a încheiat el interviul acordat postului privat al lui Internazionale Milano.

articol de Octavian METONI

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
România, învinsă fără drept de apel de Franța! Tricolorii U16 se opresc în sferturile EuroBasket
Mediafax
Anna și pensionarul MApN s-au autodenunțat. Gestul de pe Transfăgărășan e pistol cu apă. Iubirea lor a trecut granița (și nu doar o dată)!
Cancan.ro
Fata din Roșiori de Vede care a absolvit Harvard și lucrează la NATO. Povestea Laviniei Teodorescu: „M-aș întoarce oricând în România”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Denise Rifai înainte de a cunoaște celebritatea. Imagini rare cu prezentatoarea tv! Tatăl arab îi restricționa anumite lucruri
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Râzi cu lacrimi
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Descopera.ro
Cine este Anna și cum l-a 'smintit' pe pensionarul MApN care i-a scris numele pe stâncă. Povestea 'interzisă' care se ascunde în spatele graffitiului de pe Transfăgărășan
Cancan.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Problema neașteptată a cablurilor pe bază de soia. Un șofer a plătit scump
Promotor.ro