Mircea Lucescu, după 0-0 cu UFA: „Încă nu arătăm ca o echipă!”

Mircea Lucescu, după 0-0 cu UFA:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Echipa lui Lucescu resimte lipsa unui marcator, după plecarea brazilianului Hulk în China, la Shanghai SIPG. Este al doilea rezultat de eglitate obținut de formția rusă, după ce în prima etapă a terminat la egalitate, scor 0-0, pe teren propriu, cu Lokomotiv Moscova.

„Vreau să-i felicit pe cei de la UFA. S-au apărat foarte bine și și-au realizat exact ce au vrut: să nu ia gol în acest meci. Și noi ne-am descurcat bine în defensivă, însă avem probleme mari pe faza de atac, acolo unde n-am găsit deloc cele mai bune variante. Am acționat mai degrabă individual decât ca o echipă. Nu sunt mulțumit de rezultat, dar sunt convins că multe echipe vor pierde puncte aici.” a declarat Mircea Lucescu după meciul cu UFA, încheiat la egalitate 0-0, în a doua etapă a campionatului din Rusia

Mircea Lucescu este convins că echipa sa va arăta mult mai bine în meciurile următoare.

„Nu vreau să dau vina pe gazonul aritificial. Este însă un aspect important pentru jocul slab pe care l-am făcut astăzi. Am încercat să-i provocăm pe fundașii celor de la UFA să facă greșeli, dar nu am reușit. În repriza secundă ne-am descurcat ceva mai bine. Poate dacă Witsel reușea să marcheze la una dintre cele două ocazii mari pe care le-a avut, plecam de aici cu toate cele trei puncte. Noi suntem în plin proces de a ne schimba stilul de joc. Vor reveni și jucătorii accidentați și poate nu vom mai face atât de multe greșeli. Echipa are nevoie de driblingurile, pasele și viteza lui Oleg Shatov. La fel cum avem nevoie ca Witsel să înțeleagă că el este încă jucătorul lui Zenit. Va juca la noi până când situația lui se va rezolva.” a mai spus Mircea Lucescu

Etapa viitoare Zenit Sankt Petersburg o va întâlni pe FK Rostov, vicecampioana de sezonul trecut. Meciul dintre cele două formații va avea loc vineri, 12 august, de la ora 19:30.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Decizia radicală pe care au luat-o Arpad Paszkany şi iubita lui, cu peste 20 de ani mai tânără, după ce blonda a anunţat relaţia!
Decizia radicală pe care au luat-o Arpad Paszkany şi iubita lui, cu peste 20 de ani mai tânără, după ce…
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Decizie de ultimă oră pentru cei care au TELEFOANE mobile. Noua regulă va fi OBLIGATORIE
Decizie de ultimă oră pentru cei care au TELEFOANE mobile. Noua regulă va fi OBLIGATORIE
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Momente de neratat cu divele din România! Au căscat gura maaare, maaaare
Momente de neratat cu divele din România! Au căscat gura maaare, maaaare
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen