Meci nebun la Campionatul Mondial al Cluburilor: 18 penalty-uri și două eliminări. Erau cotați cu a doua șansă, au terminat meciul în 9 oameni, dar au învins dramatic

Esperance Tunis a terminat pe locul 5 Campionatul Mondial al Cluburilor, după un meci de-a dreptul dramatic cu mexicanii de la Guadalajara.
Meci nebun la Campionatul Mondial al Cluburilor: 18 penalty-uri și două eliminări. Erau cotați cu a doua șansă, au terminat meciul în 9 oameni, dar au învins dramatic

Esperance Tunis a terminat pe locul 5 Campionatul Mondial al Cluburilor, după un meci de-a dreptul dramatic cu mexicanii de la Guadalajara. Deținătoarea Ligii Campionilor Africii a terminat partida în nouă oameni, dar s-a impus la loviturile de departajare, cu scorul de 6-5.

La finalul timpului regulamentar, ES Tunis și Guadalajara s-au aflat la egalitate, scor 1-1. Sandoval a deschis scorul pentru mexicani, de la 11 metri, în minutul 5. Belaili a egalat pentru ES Tunis, în finalul primei părți, după o altă lovitură de pedeapsă. Au urmat momente extrem de dificile pentru ES Tunis. Badri și Rabii au fost eliminați pe final, iar Guadalajara a avut doi oameni în plus în ultimele minute.

Guadalajara nu a profitat și s-a mers la loviturile de departajare. Tunisienii au ratat de două ori, dar americanii au ratat de trei ori și s-au văzut învinși. ES Tunis a terminat astfel pe locul 5, la Mondialul Cluburilor, iar Guadalajara pe locul 6. În semifinale se vor înfrunta River Plate și Al-Ain, respectiv Real Madrid și Kashima Antlers.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]