Meci de pus în ramă pentru Wenger! Francezul l-a învins pentru prima dată în carieră pe Mourinho într-un meci de Premier League. Reacția „Specialului”: „În sfârșit…”

  • Publicat:
  • Actualizat:
Meci de pus în ramă pentru Wenger! Francezul l-a învins pentru prima dată în carieră pe Mourinho într-un meci de Premier League. Reacția

Zi istorică pentru Arsene Wenger! Pentru prima dată în carieră, francezul de pe banca lui Arsenal a reușit să învingă, în Premier League, o echipă condusă de Jose Mourinho, „tunarii” câștigând, scor 2-0, meciul din etapa a 35-a a campionatului Angliei.

Din iulie 2004, data sosirii lui Mourinho la Chelsea, cei doi se întâlniseră în 12 meciuri de Permier League, iar bilanțul era dezastruos pentru Wenger, care fusese învins de șapte ori și obținuse cinci rezultate de egalitate. Duminică, însă, a fost ziua lui Arsenal, iar francezul a trecut, în sfârșit, peste unul dintre cele mai mari complexe ale carierei.

După o primă repriză lipsită de spectacol, elevii lui Wenger au tranșat meciul în doar trei minute. Mai întâi Xhaka a deschis scorul, în minutul 54, apoi Welbeck a făcut 2-0, ambele goluri venind din pasele decisive ale lui Oxlade-Chamberlain, „The Special One” având o reacție liniștită la finalul celor 90 de minute: „Am jucat bine, sunt mulțumit de randamentul jucătorilor, dar nu de rezultat. În sfârșit plec de pe acest stadion și fanii lui Arsenal sunt fericiți. Merită asta.”

Iar prima victorie a lui Wenger în fața lui Mourinho aprinde și mai mult lupta pentru top 4 în Premier League. Arsenal are acum 63 de puncte și un meci în minus, United a rămas cu 65, iar City, ocupanta locului patru, are 69.
 
Știri despre
Pe aceeași temă
Intră în vigoare de la 1 iulie și este obligatoriu! Klaus Iohannis a semnat decretul

Momentul predării ultimilor apărători ai Mariupolului VIDEO

Fără turnee de tenis în China. WTA a confirmat şi Transylvania Open, în octombrie la Cluj

Kylian Mbappe s-a decis în legătură cu viitorul său: „Decizia mea e luată!” Când anunță atacantul francez ce va face

Bianca Drăgușanu, reacţie incredibilă după ce Gabi Bădălău a anunţat despărţirea. „Mi se pare amuzant”

O DOLINĂ uriașă tocmai a fost descoperită în China! Are propria pădure și...

Detalii CUTREMRATOARE despre boala lui Putin. Cu ce se tratează acesta, de fapt. La ce metode a recurs liderul de la Kremlin
Detalii CUTREMRATOARE despre boala lui Putin. Cu ce se tratează acesta, de fapt. La ce metode a recurs liderul de…
Ucraina este în doliu! Zelenski a luat hainele negre. Toată țara plânge

Putin, la capătul puterilor? Gestul bizar făcut în timpul unei întâlniri oficiale

Fotomodelul care a devenit vulgar prin fotografiile sale. Se pozează numai de la spate

Și-a pierdut virginitatea la tv, iar spectatorii au amuțit. Nimeni nu se aștepta la asta!

Emma Răducanu, trădată în dragoste de un pilot francez?

BANCUL ZILEI – O studentă plătește în natură în schimbul unui examen promovat: Dom’profesor, și să stiu că fac…

Poliţist din Neamţ luat la palme şi târât pe capotă. Motivul pentru care un şofer şi-a ieşit din minţi

Topul celor mai sexy fundulețe din showbiz! Pe ce loc se află Elena Udrea și Loredana Chivu

Imagini spectaculoase din dronă cu o parcarea GIGANT plină cu mașini Dacia, proaspăt ieșite din fabrică

FOTO. Antonia, cu sânii la vedere! Cum s-a lăsat pozată soția lui Velea

FOTO. Cea mai frumoasă atletă din lume renunță la 23 de ani! Cum arată și ce a ales să facă

×