Lacina Traore a semnat un nou contract. Anunțul făcut de L’Equipe: unde continuă cariera atacantului dorit și de CFR

Lacina Traore a semnat un nou contract. Anunțul făcut de L'Equipe: unde continuă cariera atacantului dorit și de CFR
  • Publicat:
  • Actualizat:

Lacina Traore (28 de ani) a fost legat în această vară de o posibilă mutare la CFR Cluj, însă viitorul atacantului ivorian e legat tot de AS Monaco, după ce francezii au luat decizia de a-i prelungi contractul, scadent la 1 iulie 2018, pe încă un an, anunță L’Equipe.

Considerat unul dintre cei mai buni atacanți care au trecut vreodată prin Liga 1 Betano, Lacina Traore a fost vândut de CFR Cluj pe 6 milioane de euro, în 2011, la Kuban Krasnodar, dar în ultimii ani nu s-a mai ridicat la nivelul așteptărilor. Cumpărat de AS Monaco în 2014, de la Anzhi, pentru 10 milioane de euro, vârful a jucat puțin la Monte Carlo, a fost împrumutat la Everton, ȚSKA Moscova, Sporting Gijon și Amiens, iar monegascii au luat o măsură aparent greu de înțeles.

În dorința de a-și recupera măcar o parte din investiția făcută cu Traore, șefii clubului au decis să-i ofere acestuia prelungirea pe încă un an, pentru a nu-l pierde din postura de jucător liber de contract. Fără gol în cele 18 meciuri jucate anul trecut la Amiens, Traore are șanse infime să joace în acest sezon la AS Monaco, fiind de așteptat ca francezii să-l pună pe lista de transferuri și, oricum, să nu ceară o sumă foarte mare de bani.

2,5 milioane de euro e cota de piață a lui Traore, care în 2013, când juca pentru Anzhi, valora nu mai puțin de 16 milioane de euro.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul din aeroport
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul…
Vestea serii despre Ion Iliescu. Avocatul său a făcut anunțul
Vestea serii despre Ion Iliescu. Avocatul său a făcut anunțul
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele