K.O. REAL

Redactor:
Vlad Economu
K.O. REAL
  • Publicat:
  • Actualizat:

Echipa antrenată de Josep Guardiola și-a dat sâmbătă seara examenul de maturitate în fața rivalilor de moarte de la Real Madrid, câștigând mai clar decât o arată scorul de 2-0 (goluri Eto”o și Messi).

FC Sevilla, Valencia și Real s-au înclinat rând pe rând în fața superiorității Barcelonei. Cea mai clară dovadă a acestui lucru este distanța dintre „extratereștri” și „galactici”, care a ajuns la 12 puncte. O diferență care nu a fost remontată niciodată în istoria Primerei Division. „Trebuie să îmi mențin jucătorii cu picioarele pe pământ. Mă bucur că am bătut campioana, nu neg faptul că 12 puncte sunt o diferență bună după 15 etape, dar mai este mult până la titlu”, a declarat Guardiola, aflat la debutul ca antrenor în „El Clasico”, într-o situație similară aflându-se și omologul său Juande Ramos. Sugestivă a fost și posesia zdrobitoare a catalanilor: 75%!

Barcelona are cea mai bună apărare (9 goluri primite) și cel mai bun atac (46 de reușite, având o medie de 3,66 goluri/meci), Eto”o este golgheterul la zi al campionatului
spaniol, cu 15 goluri, și săptămână de săptămână echipa catalană are în fiecare compartiment al echipei etapei din Primera cel puțin un jucător. Derby-ul s-a încheiat într-o notă de fair-play, foștii coechipieri Eto”o și Raul făcând schimb de tricouri.


„Oricine scoate Realul din calcule face o uriașă greșeală. Iar ei nu sunt singurii noștri rivali, mai sunt și Villarreal, Sevilla sau Atletico”
– Josep Guardiola, antrenor FC Barcelona

„Rezultatul este prea mare în comparație cu ostilitățile de pe teren. Noi am făcut ce am putut, în ciuda absențelor”
– Juande Ramos, antrenor Real Madrid

19
șuturi au expediat fotbaliștii Barcelonei spre și pe poarta Realului

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…