Khedira, cea mai recentă țintă a lui Monaco! Mijlocașul e dorit și de Mourinho

  • Publicat:
  • Actualizat:

Sami Khedira este în atenția lui AS Monaco, dar și a lui Chelea, susțin cei de la As.com, care citează presa din Germania. Mijlocașul lui Real Madrid mai are contract până în 2015, dar ar putea pleca încă din această vară.

Internaționalul german este dorit la Chelsea de Jose Mourinho, antrenor care l-a și adus la Real Madrid, în vara lui 2010. Cu Mourinho antrenor și cât a fost apt, Khedira a fost titular aproape în toate partidele disputate de Real Madrid. În planurile lui Mourinho, mijlocașul în vârstă de 26 de ani reprezintă centura de siguranță de la mijlocul echipei.

De aceeași părere sunt și cei de la AS Monaco. Gruparea din Monte Carlo este în căutarea unei formule care să-i dea dreptul să se ia la trântă cu forțele Europei, iar investițiile sunt pe măsură. Falcao, James Rodriguez, Moutinho, Carvalho și Abidal sunt doar baza unui plan îndrăzneț al francezilor. La acesta ar mai putea fi adăugat și sami Khedira.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă

FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%

Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit

Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă

Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele