Acasa » Fotbal Extern » Campionate Externe » Serie A » PSG, atac la nestemata lui Chivu. Inter a reacționat instant: „Îl vrem pe el la schimb”

PSG, atac la nestemata lui Chivu. Inter a reacționat instant: „Îl vrem pe el la schimb”

Gigi Grigorescu
15 iul. 2025, 22:39, Serie A
PSG, atac la nestemata lui Chivu. Inter a reacționat instant: „Îl vrem pe el la schimb”
Mediafax Foto

Unul dintre cei mai valoroși jucători de la Inter Milano este dorit de un club mare al Europei, iar șefii lui Cristi Chivu au reacționat pe loc, anunțând pe cine vor la schimb.

Noul proiect al lui Cristi Chivu la Inter prinde contur, iar din strategie face parte și Nicolo Barella. Acesta e dorit de PSG, iar italienii au spus că-l vor la schimb pe Vitinha,

Posibil schimb de jucători între Interul lui Cristi Chivu și o forță a Europei

Cristi Chivu are de rezolvat o mare enigmă în sezonul viitor la Inter Milano: să apeleze în continuare la jucătorii cu experiență sau să facă loc tinerilor. Nicolo Barella împlinește 29 de ani pe 7 februarie, deci se poate încadra în ambele categorii.

A ajuns la Inter în septembrie 2020, în schimbul a 32,5 milioane de euro, după ce în urmă cu un an îl împrumutase d ela Como pentru 12 milioane de euro. de-a lungul timpului a fost dorit de echipe mari sau altele care ofereau sume incredibile, dar jucătorul a spus de fiecare dată „pas”. Acum, însă, lucrurile stau puțin altfel.

„Arabia Saudită nu pare a fi destinația potrivită pentru mijlocașul născut în 1997, care rămâne strâns legat de Inter. Totuși, echipa italiană va trebui să fie precaută față de un gigant european.

Este vorba de PSG, câștigătoarea Ligii Campionilor în finala împotriva «nerazzurri-lor». Parizienii ar putea miza all-in pe Barella, dar s-ar confrunta cu o opoziție puternică din partea lui Marotta și a asociaților săi.

Inter, de fapt, ar ridica un zid și, dimpotrivă, ar cere provocator în schimb mijlocașul vedetă al lui Paris Saint-Germain, Vitinha. Cei doi au o evaluare similară într-un scenariu potențial atractiv, dar extrem de dificil”, se notează pe site-ul Dire Giovanni.

Ce a spus Barella despre numirea lui Chivu la Inter

Aceeași publicație notează că noul proiect al lui Inter a fost deja relansat de Chivu, în ciuda rezultatelor sale mai puțin strălucite la CM al Cluburilor. Eliminarea în fața lui Fluminense încă irită, nereușind să lase în urmă ultimele momente ale sezonului, atât în campionat, cât și, mai ales, în finala Ligii Campionilor.

Dezamăgire după dezamăgire pentru nerazzurri la sfârșitul mandatului lui Simone Inzaghi pe San Siro, unde probabil a obținut mai puțin decât se aștepta, în contextul în care Inter s-a luptat până în ultimul moment pentru cele două trofee.

„Acum mingea este în terenul lui Chivu, care va trebui să reconstruiască Inter cu idei proaspete și inovatoare, începând cu pilonii echipei. Unul dintre cei mai importanți este cu siguranță Nicolo Barella, liderul vestiarului și simbol al clubului, care a și vorbit despre noul antrenor.

«Îl cunoșteam deja pe manager. Am vorbit de câteva ori după meciurile de antrenament de la Appiano, când antrena Primavera. Am observat marea sa empatie pentru jucători; le înțelege diferitele nevoi.

Este o calitate foarte importantă pe care nu o are toată lumea. Într-un moment dificil, ne dă o mână de ajutor, un imbold suplimentar. Este un tip direct, are o mare dorință de a face bine și de a câștiga. Împreună, avem șansa de a realiza ceva măreț», a spus Barella.

Prin urmare, este foarte motivat și are toată intenția de a contribui la reconstruirea unui Inter câștigător. Cu toate acestea, perioada de transferuri se apropie, iar zvonurile despre el încep să crească”, se mai notează pe respectivul site.