Ce a scris Gazzetta dello Sport după ce Chivu și Inter au revenit de la 0-2 la AS Roma: „Ce show!”

Italienii, uimiți de reușita lui Cristi Chivu. Sursa foto: Profimedia 19.09.2026

Presa italiană nu a mai contenit cu laudele la adresa lui Cristi Chivu (45 de ani) și a Interului, după revenirea spectaculoasă de pe „Olimpico”. Gazzetta dello Sport a avut nevoie de doar două cuvinte pentru a descrie meciul.

În acest debut de sezon, campioana Italiei le-a demonstrat oponentelor că 2-0 este cel mai periculos scor. Ba chiar a făcut-o în trei meciuri consecutive: cu Napoli, Udinese și AS Roma.

Cea din urmă s-a văzut egalată pe parcursul reprizei secunde, deși Manu Kone reușise o dublă până la pauză. Lautaro Martinez a semnat reușitele, prelungind seria de invincibilitate.

Italienii, impresionați după ce Inter a revenit de la 0-2 pe „Olimpico”

La scurt timp după fluierul final, jurnaliștii din Peninsulă au remarcat cele două părți diametral opuse ale partidei. Prima le-a aparținut romanilor, pe când în următoarea a fost rândul „nerazzurrilor să iasă la rampă. „Ce show! Mai întâi Kone, apoi Lautaro: Inter revine și la Roma”, a titrat Gazzetta dello Sport.

De asemenea, aceasta a scos în evidență lupta strânsă pentru titlul de campioană, în condițiile în care niciuna dintre candidate nu s-a putut desprinde până la pauza prilejuită de meciurile internaționale.

„Cei mai buni din Serie A, cei doi lideri ai campionatului, au marcat patru goluri pe Olimpico, oferind un adevărat spectacol, dar fără câștigător. Kone a fost Malen, Lautaro a fost cel obișnuit: Roma a explodat cu o dublă a mijlocașului francez în prima repriză, Inter a revenit, dar de data aceasta fără victorie, cu banderole negre în memoria lui Sandro Mazzola. Cine va avea cele mai multe regrete după aceste nouăzeci de minute va fi cunoscut abia la sfârșitul sezonului.

Deocamdată, primul loc în clasament încă nu are un stăpân clar. Pretendenții au ajuns la 13 puncte înainte de lunga pauză internațională dar atenție: la sfârșitul acestei zile de meci, primul loc ar fi putut fi un privilegiu solitar; deocamdată, rămâne un duopol, iar Como și Lazio au nevoie de doar trei puncte pentru a ajunge din urmă Roma și Inter. Cei care se așteptau la puțin mai multă certitudine în cursa pentru Scudetto după acest meci riscă să se confrunte cu o nouă încurcătură de îndoieli”, a scris sursa citată.

Verdictul Tuttomercato: „Inter are o problemă serioasă”

La rândul lor, cei de la Tuttomercato au opinat că rezultatul a fost corect, ținând cont de modul în care s-a desfășurat partida, dar au atras atenția asupra unui aspect neplăcut pentru Cristi Chivu.

„Dacă trei meciuri constituie o dovadă, al patrulea sună ca un verdict. Inter are o problemă serioasă cu începuturile de meci. Meciul de pe Olimpico s-a terminat 2-2, un rezultat corect, având în vedere că cele două echipe au câștigat practic câte o repriză fiecare”, au scris italienii.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]