MERCATO Conte vrea să-i ia titlul lui Chivu cu ajutorul lui Radu Drăgușin! Napoli a intrat în forță în negocieri cu Tottenham

Conte vrea să-i ia titlul lui Chivu cu ajutorul lui Radu Drăgușin! Napoli a intrat în forță în negocieri cu Tottenham
Profimedia

Radu Drăgușin, fundașul român aflat sub contract cu Tottenham, este dorit de mai multe cluburi importante din Europa, iar în ultimele zile a apărut un nou nume în cursă: Napoli.

Potrivit informațiilor din presa germană, care citează un jurnalist italian, conducerea napoletanilor a început discuții concrete pentru transferul lui Drăgușin, la solicitarea expresă a antrenorului Antonio Conte.

Conte l-a cerut explicit pe Drăgușin

Până acum, cea mai insistentă echipă care l-a dorit pe internațional a fost AS Roma, care a încercat să ajungă la un acord cu Tottenham pentru un împrumut cu opțiune de cumpărare. Clubul londonez nu a acceptat această formulă, insistând pentru un transfer definitiv, motiv pentru care negocierile nu au fost finalizate. Roma nu a abandonat discuțiile, însă lipsa unui acord clar între formațiile din Serie A și Premier League a deschis ușa altor cluburi interesate. Napoli profită de acest context și analizează o variantă de transfer care să fie mai apropiată de cerințele impuse de Tottenham.

„ Jurnalistul italian Mirko Di Natale a postat pe X că Napoli a întrebat despre Dragusin. Conte, care a antrenat Tottenham nu cu mult timp în urmă și tocmai a câștigat Serie A cu Napoli, încearcă acum să-și întărească echipa pentru o nouă cursă către titlu” scriu cei de la StadiumNest.

Interesul lui Napoli în negocieri este legată direct de dorința lui Antonio Conte de a întări compartimentul defensiv. Tehnicianul italian îl vede pe Drăgușin drept o soluție bună, cel puțin pe termen scurt și mediu. Chiar dacă există informații potrivit cărora jucătorul ar fi avut un acord verbal cu o altă echipă din Serie A, mai exact AS Roma, acest lucru nu este considerat decisiv de alte formații, în condițiile în care nu s-a ajuns la o înțelegere între cluburi.

Dragușin pleacă sigur de la Tottenham

Pe lângă echipele din Italia, RB Leipzig a intrat recent în cursă. Formația din Bundesliga este dispusă să accepte condițiile impuse de Tottenham și să finalizeze transferul definitiv. În acest moment, Tottenham prioritizează varianta care aduce o sumă clară de transfer, fără opțiuni sau clauze suplimentare. Cert este că Drăgușin nu va continua la Tottenham. Impresarul său, Florin Manea, a confirmat public că fundașul va schimba echipa în această iarnă, invocând lipsa minutelor de joc.

„De schimbat echipa, o s-o schimbăm sigur. Acesta e drumul pe care trebuie să o luăm.

Trebuie să joace, nu să piardă timp. Eu zic că pleacă. De plecat, pleacă”, a spus Florin Manea.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]