Ce notă a primit Dennis Man după ce a fost din nou decisiv pentru Parma. Cu cât a fost evaluat Vali Mihăilă

Alex Oroianu
Ce notă a primit Dennis Man după ce a fost din nou decisiv pentru Parma. Cu cât a fost evaluat Vali Mihăilă
Sursa foto: Profimedia, 09.11.2024

Dennis Man și Vali Mihăilă au jucat din primul minut în victoria obținută de Parma în deplasarea de la Venezia, scor 1-2.

Dennis Man a fost decisiv pentru Parma, după ce a reușit să ofere o pasă decisivă la primul gol înscris de Parma, prin Emanuele Valeri, în minutul 17 al confruntării din Serie A. Man a evoluat până în minutul 74 al partidei cu Venezia, în timp ce Vali Mihăilă a jucat până în minutul 65 al meciului.

Ce note au primit Dennis Man și Vali Mihăilă după ce au fost titulari în Venezia – Parma 1-2 

Pasa de gol oferită i-a adus lui Dennis Man nota 7.0 din partea sofascore.ro, în timp ce Vali Mihăilă a fost evaluat cu 6.9 de același site. Astfel, jucătoru adus de la FCSB în ianuarie 2021 pentru 11.000.000 de euro a ajuns la 3 goluri marcate și 4 assist-uri în 13 meciuri oficiale disputate pentru „cruciați”.

Dennis Man este evaluat de transfermarkt.com la 15.000.000 de euro, iar în cele 120 de apariții pentru Parma a marcat de 27 de ori și a oferit 14 pase decisive.

Presa din Italia a vorbit despre aportul pe care îl are Dennis Man în meciurile Parmei 

Chiar dacă nu a traversat cea mai bună formă în campionatul Italiei în ultima perioadă, Dennis Man a rămas un jucător la fel de important pentru gruparea cu care s-a întors pe prima scenă a fotbalului italian în această vară. Site-ul Parma Live a scris despre cât de important este Dennis Man și cât de necesară este o prestație bună din partea sa pentru ca Parma să aibă succes în meciul cu Venezia, care a fost câștigat.

În acest start de campionat, Dennis Man s-a dovedit a fi, cu siguranță, printre cei mai prolifici jucători din departamentul ofensiv. De fapt este fotbalistul Parmei care a fost implicat în marcarea a cele mai multe goluri în această campanie de Serie A, anume 5: 3 goluri și două pase decisive. Sperăm că meciul cu Venezia va fi ocazia potrivită pentru el pentru a depăși perioada de impas pe care o traversează. Și sperăm că va sprijini Parma, care este o echipă slăbită în acest moment și are nevoie de puncte pentru a urca în clasament”, sunt informațiile oferite de Parma Live.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]