Higuain refuză noul contract, **City stă la pândă! Îl pierde Realul?

  • Publicat:
  • Actualizat:

Gonzalo Higuain, cel mai în formă „galactic”, refuză să-și
prelungească înțelegerea cu Real Madrid. Contractul atacantului în
vârstă de 22 de ani expiră peste două sezoane, însă oferta de
prelungire nu este pe placul argentinianului. Actualul contract îi
aduce 800 de mii de lire sterline pe an, adică aproximativ un
milion de EURO, mult prea puțin pentru cel mai în formă atacant din
lotul lui Pellegrrini.

Nici noul contract propus de șefii de pe Bernabeu nu pare mai
mare în comparație cu salariile celorlalți jucători. Ca o
comparație, vedeta Cristiano Ronaldo ia 13 milioane de EURO pe an.
Mâna Realului este însă forțată de Manchester City, care stă la
pândă și este gata să speculeze orice neînțelegere dintre madrileni
și Higuain. „Cetățenii” și-au manifestat interesul pentru
argentinian încă de acum câteva luni, dar cei de la Real Madrid au
refuzat să se despartă de el. Însă acum pare un moment
favorabil.

16 goluri a înscris Higuain
pentru Real în acest sezon. Este golgheterul „galacticilor”, urmat
de Cristiano Ronaldo, cu 13 reușite

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii

ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...

Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!

Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian

Decizia finală privind pensiile românilor. Ciolacu a dat ordin: Din respect față de seniori

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare

Prima competiţie de frumuseţe AI din lume

Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?

Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…