Gura antrenorului adevăr grăiește? Anunțul lui Wenger care „le dă fiori” fanilor lui Arsenal: „Alexis Sanchez rămâne la noi!” Cuvintele pe care niciun suporter n-ar fi vrut să le audă au fost rostite :)

Gura antrenorului adevăr grăiește? Anunțul lui Wenger care
  • Publicat:
  • Actualizat:

În încercarea de a-i liniști pe fanii lui Arsenal cu privire la viitorul lui Alexis Sanchez (28 de ani), Arsene Wenger a făcut un anunț care, paradoxal, începe să-i îngrijoreze pe suporterii de pe Emirates. Legendarul manager francez a anunțat, foarte sigur pe el, că starul chilian nu va da curs ofertelor de la Manchester City și PSG și va rămâne sub comanda sa, dar cuvintele sale ar putea să însemne…altceva.

Mijlocașul ofensiv a avut o pauză mai lungă după ce a ajuns cu naționala statului Chile până în finala Cupei Confederațiilor, iar absența ceva mai îndelungată a dat apă la moară zvonurilor care vorbeau despre o plecare de pe Emirates. După un sezon dezamăgitor, în care nu a prins Liga Campionilor, Alexis le-a spus jurnaliștilor că nu mai vrea să lipsească din cea mai importantă competiție intercluburi din lume și că decizia asupra viitorului său e luată. Imediat, PSG și Manchester City au intrat pe fir și au făcut oferte pentru omul al cărui contract cu Arsenal expiră anul viitor, iar situația sa a devenit incertă. Până azi, când Arsene Wenger a întărit ideea că Alexis nu se va înscrie pe o listă lungă a vedetelor care au părăsit-o pe Arsenal pentru a îmbrăca tricoul unei echipe mai importante: „Alexis a fost răcit. Am vorbit cu el, am fost întotdeauna în legătură cu el și cu doctorul lui. Se va întoarce cât mai repede posibil la antrenamente și nu mai e nicio discuție. Desigur, va rămâne la Arsenal”, le-a spus Wenger jurnaliștilor de la Daily Mirror.

Ce se întâmplă, de fapt, când Wenger anunță că vedeta sa nu pleacă 🙂

Fanii lui Arsenal trăiesc un deja-vu, iar situația lui Alexis nu e deloc una necunoscută pentru ei. De-a lungul ultimilor ani, suporterii de pe Emirates au văzut cum cei mai importanți jucători sunt vânduți la echipe mai mari ale Europei la puțin timp după ce Wenger asigura că starurile sale nu vor pleca nici în ruptul capului. Rând pe rând, Thierry Henry, Emmanuel Adebayor, Samir Nasri, Cesc Fabregas și Robin Van Persie au jucat rolul lui Alexis, iar cuvintele lui Wenger au fost, de fiecare dată, identice cu cele rostite pentru Mirror. Finalul telenovelelor? În ciuda asigurărilor francezului, vedetele lui Arsenal au părăsit clubul, spre marea dezamăgire a fanilor.

Declarațiile lui Wenger care au șubrezit încrederea fanilor:

  • 13 iunie 2007: „Thierry Henry va fi aici și anul viitor. Pot să garantez asta? Desigur!” – pe 25 iunie, atacantul francez era vândut la Barcelona pentru 16 milioane de lire.
     
  • 3 iulie 2009: „Dacă Adebayor nu vrea să stea, atunci va pleca. Dar eu cred că va fi la Arsenal și sezonul viitor” – pe 18 iulie, Adebayor semna cu Manchester City, iar Arsenal se alegea cu 25 de milioane de lire.
     
  • 11 iulie 2011: „Situația lui Samir Nasri e clară: va rămâne! Suntem în poziția în care putem spune „NU” și o vom face” – pe 24 august, City anunța că s-a înțeles cu Arsenal pentru un transfer de 24 de milioane de lire.
     
  • 12 iulie 2011: „Voi fi clar când voi vorbi despre asta. Fabregas e de mult timp la Arsenal și va rămâne la Arsenal” – pe 15 august, 35 de milioane de lire intrau în conturile lui Arsenal, iar Fabregas pleca la Barcelona.
     
  • 8 martie 2012: „Planul nostru este să-l păstrăm pe Van Persie. Robin e liderul clubului nostru și e sub contract până în 2013” – pe 17 august, Robin van Persie era deja considerat un trădător de fanii lui Arsenal, după ce mergea la United pentru 22 de milioane de lire.
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat cu planurile de înmormântare
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat…
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Simona Halep va fi EXCLUSĂ. Decizia care se pregătește în circuitul WTA
Simona Halep va fi EXCLUSĂ. Decizia care se pregătește în circuitul WTA
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri!
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele